Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Emoțiile negative ne pot îmbolnăvi şi pe noi, şi pe cei din jur. 75% dintre boli sunt psihosomatice | Chakrele care primesc și distribuie energie

Emoțiile negative ne pot îmbolnăvi şi pe noi, şi pe cei din jur. 75% dintre boli sunt psihosomatice | Chakrele care primesc și distribuie energie

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 10:12 24 Ian 2024 Modificat la 10:51 24 Ian 2024

Tot ceea ce este în interior se manifestă mai devreme sau mai târziu la nivel fizic.

De aceea, simțim în viața de zi cu zi cum toate gândurile, sentimentele, conflictele care au loc în capul nostru ne intoxică din punct de vedere emoțional și, în cele din urmă, ne pot îmbolnăvi.

"Suntem ceea ce gândim, ceea ce simțim pentru că noi suntem energie. Primim energie de la soare, de la pământ și facem schimb de energie cu natura și cu cei din jurul nostru.

Energia are o vibrație care este influențată de emoții și sentimente.

Citește șiCalculul simplu care ne indică dacă suntem sau nu obezi. Ce este chirurgia obezității și când se recomandă

Omul este un întreg care conține corp fizic, psihic, emoțional și spiritual.

Pentru a vindeca corpul fizic trebuie să vindeci corpul emoțional. Emoția care a generat o boală.

Cele 7 Chakre Majore

  •       Sahasrara: Chakra Coroanei.
  •       Ajna: Chakra Sprâncenei;
  •       Vishuddha: Chakra Gâtului;
  •       Anahata: Chakra Inimii;
  •       Manipura: Chakra Focului;
  •       Svadhisthana: Chakra Sacrală;
  •       Muladhara: Chakra de Bază.

Problemele cu glanda tiroidă

Bolile autoimune sunt legate de lipsa de comunicare. Orice Chakra blocată va avea probleme asupra unei regiuni a corpului.

La nivelul gâtului se află chakra comunicării. Bolile autoimune sunt legate de o lipsă de externalizare a emoțiilor.

La nivelul plexului avem chakra plexului solar care reprezintă puterea noastră interioară, soarele nostru interior.

Orice afectare de teamă atacă organele, în special stomacul și atunci apare gastrita.

Persoanele perfecționiste sunt persoane stresate care au frecvent dureri de cap, migrene sau cefalee.

Durerea de spate

"Durerile apar și din cauza faptului că am preluat foarte mult din problemele cotidiene sau problemele altora.

Ducem greutatea pe umerii noștri.

Inima suferă de neiertare față de noi sau cei din jur. Chackra inimii este situată la nivelul pieptului și influențează relația noastră cu cei din jur.

Dezechilibrele la acest nivel sunt de cele mai multe ori din cauza neîmplinirii în cuplu", a spus medicul Ruxandra Constantina, la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole