Antena 3 CNN Externe Emmanuel Macron arată spre România și spre Moldova și cere, din nou, ca NATO să ia în calcul trimiterea de trupe în Ucraina

Emmanuel Macron arată spre România și spre Moldova și cere, din nou, ca NATO să ia în calcul trimiterea de trupe în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:55 02 Mai 2024 Modificat la 15:55 02 Mai 2024

Într-o declarație pentru publicația "The Economist", semnalată, joi, de presa internațională, președintele francez a reiterat perspectiva trimiterii de trupe NATO  în țara invadată de trupele Moscovei.

El a arătat că o astfel de decizie ar trebui pusă în discuție dacă Rusia va reuși să străpungă linia frontului în Ucraina și dacă autoritățile de la Kiev cer ajutorul alianței militare.

Macron a subliniat că, în cazul unui succes al Rusiei pe front, nu există garanții că țările vecine, inclusiv România și Republica Moldova, nu vor avea soarta Ucrainei.

Macron: "Dacă excludem din start trimiterea de trupe în Ucraina, înseamnă că nu am învățat din lecțiile ultimilor doi ani"

"Dacă rușii reușesc să străpungă linia frontului, dacă ar exista o cerere ucraineană - ceea ce nu este cazul astăzi - ar trebui să ne punem în mod legitim întrebarea (...) A exclude acest lucru `a priori` înseamnă să nu învățăm din lecțiile ultimilor doi ani", a spus președintele francez.

El a reamintit că, la începutul războiului din Ucraina, țările NATO au exclus inițial să trimită tancuri şi avioane în Ucraina, dar, în cele din urmă, multe dintre ele s-au răzgândit.

Este a doua oară când șeful statului francez readuce în dezbaterea publică tema unei intervenții NATO în Ucraina.

Macron: Ce securitate va mai exista pentru țări precum România și Moldova dacă Rusia câștigă?

La sfârșitul lunii februarie, Macron provoca rumoare în sânul NATO, afirmând că trimiterea de trupe occidentale pe pământul ucrainean "nu trebuie exclusă" în viitor.

Majoritatea țărilor europene, precum şi Statele Unite, s-au distanțat public de remarcile sale.

În discuția cu The Economist, liderul de la Elysee și-a menținut poziția.

"Așa cum am spus, nu exclud nimic, pentru că ne confruntăm cu cineva care nu exclude nimic. Probabil că am fost prea ezitanți în a exprima limitele acțiunii noastre în fața cuiva care nu are nicio limită și care este agresorul", spus el, într-o referire nenominală la președintele rus Vladimir Putin.

"Am un obiectiv strategic clar: Rusia nu poate câștiga în Ucraina. Dacă Rusia va câștiga în Ucraina, nu vom mai avea securitate în Europa.

Cine poate spune că Rusia se va opri acolo? Ce securitate va mai exista pentru alte țări învecinate, pentru Republica Moldova, România, Polonia, Lituania și multe altele? Și, în fond, ce credibilitate vor mai avea europenii care au cheltuit miliarde, care au declarat că acolo este în joc supraviețuirea continentului și care nu au oferit mijloacele de a opri Rusia?

Deci nu trebuie să excludem nimic", a conchis Emmanuel Macron.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole