Antena 3 CNN Externe Emmanuel Macron, primire spectaculoasă la Casa Albă

Emmanuel Macron, primire spectaculoasă la Casa Albă

1 minut de citit Publicat la 18:30 24 Apr 2018 Modificat la 18:30 24 Apr 2018

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, însoţit de Prima Doamnă Melania Trump, i-a primit marţi la Casa Albă cu 21 de salve de tun pe omologul său francez, Emmanuel Macron, şi soţia sa, Brigitte. Cei patru urmează să ia parte în seara zilei de marţi la primul dineu de stat găzduit de Trump de la instalarea sa la preşedinţia SUA. Totuşi, vizita de stat a preşedintelui francez, ajuns luni la Washington, riscă să expună diferenţele dintre cele două puteri în ce priveşte Iranul, comerţul şi Siria, notează Reuters.

Primindu-l pe înaltul oaspete de la Paris, Trump a mulţumit marţi Franţei pentru că s-a alăturat Statelor Unite şi Marii Britanii în recentele raiduri din Siria decise ca răspuns la atacul chimic de la Douma atribuit regimului preşedintelui Bashar Al-Assad.

El a amintit de vechea legătură dintre SUA şi Franţa, ale cărei forţe i-au susţinut pe revoluţionarii americani în războiul de independenţă faţă de Marea Britanie din secolul XVIII.

'Preşedinte Macron, popor al Franţei, al SUA, acum este momentul să fim puternici, să fim uniţi!', a spus Trump, înainte de începerea întrevederii de lucru propriu-zise.

'Împreună cu prietenii noştri britanici, SUA şi Franţa au desfăşurat recent acţiuni decisive pentru a răspunde folosirii armelor chimice de către regimul sirian. Doresc să-i mulţumesc personal preşedintelui Macron, forţelor armate franceze şi poporului francez pentru colaborarea sa hotărâtă', a adăugat liderul de la Casa Albă.

La rândul său, Macron a subliniat că vizita sa "stă mărturie forţei" relaţiei dintre Paris şi Washington şi a făcut apel la cooperare între cele două ţări împotriva militanţilor islamişti, în problema Coreei de Nord şi Iranului, a schimbărilor climatice, precum şi pentru un "comerţ liber şi corect". 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole