„Îmi spui domnule preşedinte sau domnule”, l-a pus Emmanuel Macron la punct pe un tânăr care l-a apostrofat întrebându-l „cum merge, Manu?”, la finalul comemorării Apelului de la 18 iunie 1940 al lui de Gaulle, la Mont-Valérien, relatează AFP.
„Nu, asta nu poţi...”, a spus preşedintele în timp ce strângea mâna unor elevi care au asistat la ceremonie la Suresnes (Hauts-de-Seine).
„Te afli la o ceremonie oficială, te comporţi cum trebuie. Poţi face pe imbecilul, dar azi se cântă Marseilleza şi Cântecul Partizanilor. Îmi spui domnule preşedinte al Republicii sau domnule. De acord?”, a spus şeful statului adresându-se adolescentului care se sprijinea de barieră în faţa sa.
Iată imaginile!