Antena 3 CNN Externe Emmanuel Macron, declarație controversată. Ce state au finanţat grupări care au susţinut terorismul

Emmanuel Macron, declarație controversată. Ce state au finanţat grupări care au susţinut terorismul

1 minut de citit Publicat la 18:42 01 Sep 2017 Modificat la 18:42 01 Sep 2017

Cu o francheţe neobişnuită pentru un preşedinte francez, Emmanuel Macron a declarat, în interviul publicat joi de săptămânalul Le Point, că Arabia Saudită şi Qatarul au finanţat terorismul acordând fonduri anumitor grupări care, chiar dacă nu erau ele însele teroriste, au contribuit la alimentarea terorismului, relatează publicaţiile l'Express şi ABC. 

'Am stabilit relaţii extrem de sincere cu ansamblul puterilor din Golf', a indicat Macron în acel amplu interviu, înainte de a adăuga: 'În dialogul meu cu emiratezii, saudiţii şi qatarezii, abordez finanţarea terorismului. Qatarul şi Arabia Saudită au finanţat grupări care nu erau ele însele teroriste, dar care au contribuit de fapt la terorism'. 

Preşedintele francez a mai subliniat faptul că aceste două ţări au finanţat şi continuă să finanţeze activităţile unor grupuscule teroriste 'rivale'. În timp ce terorismul islamist este adesea descris drept un front unic, Macron a amintit un alt detaliu, notează publicaţia spaniolă ABC, şi anume că Arabia Saudită şi Qatarul finanţează activităţi religioase şi mai puţin religioase, precum şi terorişti, care ajung să se confrunte în mai multe puncte strategice, de exemplu Siria. 

Până în prezent, Arabia Saudită şi Qatarul s-au acuzat reciproc că finanţează terorismul, iar saudiţii împreună cu aliaţi din Golf şi din lumea musulmană au impus pe acest motiv sancţiuni Qatarului.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole