Antena 3 CNN Externe Emma Răducanu, decorată de Regina Marii Britanii. Ce distincție a primit James Bond

Emma Răducanu, decorată de Regina Marii Britanii. Ce distincție a primit James Bond

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:50 01 Ian 2022 Modificat la 17:18 01 Ian 2022

Răducanu a uluit lumea tenisului profesionist în 2021, când a devenit prima jucătoare venită din calificări care a câștigat un titlu de Grand Slam, după victoria obținută la U.S. Open.

Ea a primit, vineri, titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic.

Între cei care au fost decorați de regină se află coordonatorii campaniilor de combatere a pandemiei de COVID-19 din Marea Britanie, ducesa Camilla - soția prințului moștenitor Charles, dar și actorul Daniel Craig, interpret al personajului James Bond în cinci filme din franciza cinematografică purtând același nume.

Craig, în vârstă de 53 de ani, a primit titlul de Companion al Ordinului St. Michael & St. George (CMG) pentru servicii deosebite aduse industriei britanice de teatru şi film, la fel ca și celebrul spion pe care l-a interpretat pe marile ecrane,

"No Time to Die", cel mai recent film care prezintă aventurile spionului James Bond, a cărui lansare din 2021 a fost întârziată de mai multe ori din cauza pandemiei de coronavirus, a marcat ultima participare a actorului britanic în această franciză.

Fostul premier Tony Blair, Cavaler al Ordinului Jartierei

Fostul premier laburist Tony Blair, în vârstă de 68 de ani, a fost numit în rangul de Cavaler companion al Ordinului Jartierei.

În total, regina Elisabeta a II-a a decorat, vineri, 1.278 de personalități, inclusiv oameni de știință, sportivi, artiști sau coordonatori ai unor campanii de strângere de fonduri, precum și persoane mai puțin cunoscute, dar ale căror contribuții au fost considerate esențiale pentru comunitățile lor sau pentru țară.

Potrivit Guvernului de la Londra, aproape o cincime din decorațiile anunțate în acest an sunt asociate acțiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Marea Britanie, una dintre țările cele mai afectate în spațiul european în urma pandemiei de COVID, a înregistrat peste 148.000 de decese atribuite coronavirusului şi, mai recent, a consemnat o explozie a numărului de infectări provocate de varianta Omicron.

Autoritățile s-au angajat într-o vastă campanie de vaccinare cu doze de supra-rapel ("booster") pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole