Antena 3 CNN Sport Emma Răducanu, ignorată de părinţi după calificarea în sferturile de finală ale US Open: "Da, asta a însemnat ceva"

Emma Răducanu, ignorată de părinţi după calificarea în sferturile de finală ale US Open: "Da, asta a însemnat ceva"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:05 07 Sep 2021 Modificat la 22:08 07 Sep 2021

Emma Răducanu, adolescenta britanică, în vârstă de 18 ani, de origine română, a învins-o luni seara pe americana Shelby Rogers și s-a calificat în primul sfert de finală de Grand Slam din cariera sa, cu o victorie categorică, în doar 65 de minute, scor 6-2, 6-1.

Imediat după calificare, Emma Răducanu le-a transmis un mesaj text părinților săi, aflați în Marea Britanie, dar nu a primit un răspuns, deși aceștia îi apăreau online.

„Sunt foarte recunoscătoare pentru tot sprijinul pe care l-am primit la New York. Am primit și multe mesaje din partea foștilor colegi de școală și e frumos că încă păstrăm legătura.

Părinților mei le-am scris imediat după meci, dar m-au ignorat: nu mi-au răspuns, deși i-am văzut că erau online. Asta a însemnat ceva,” a spus Emma Răducanu în cadrul conferinței de presă organizate după meciul cu Shelby Rogers.

Emma Răducanu s-a născut pe 13 noiembrie 2002 la Toronto, Canada. Tatăl ei, Ian, este român, iar mama ei, Renee, este chinezoaică. 

La doar a doua sa apariție pe tabloul principal la un eveniment de Grand Slam, Emma Răducanu se alătură clubului adolescentelor cu performanțele greu de anticipat la ediția din acest an a US Open, din care mai face parte și canadianca Leylah Fernandez, care a împlinit luni 19 ani și care și-a făcut cadou o calificare în sferturile de finală.

Emma Răducanu nu şi-a uitat originile şi vine de câteva ori pe an în România

Tânăra a precizat că succesul ei îl datorează părinților de la care a dobândit puterea mentală. Ea a recunoscut că îi place să viziteze România de câteva ori pe an pentru a savura bunătățile bunicii.

„Bunica mea, mamaia, locuiește în centrul Bucureștiului. O vizitez de câteva ori pe an, stau cu ea. Chiar este frumos. Ca să fiu sinceră, îmi place mâncarea (n.r. românească). Adică, mâncarea este incredibilă! Şi gătitul bunicii mele este, de asemenea, ceva special. Am legături cu Bucureștiul”, le-a mărturisit Emma Răducanu jurnaliștilor britanici. 

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole