Antena 3 CNN Externe Țara în care se mută anul acesta aproape 7.000 de milionari. E un „magnet pentru bogați”

Țara în care se mută anul acesta aproape 7.000 de milionari. E un „magnet pentru bogați”

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Aproximativ 128.000 de milionari – un număr record – se mută în 2024 dintr-o țară în alta. Emiratele Arabe Unite, „magnet pentru bogați”, ocupă primul loc în topul destinațiilor preferate de milionari, arată CNBC.

Potrivit datelor din cel mai recent raport Henley & Partners, o firmă care îi consiliază pe cei bogați și le sugerează unde să se mute pentru a-și proteja și dezvolta activele, se estimează că 6.700 de milionari se vor muta în Emiratele Arabe Unite în acest an. Numărul este aproape dublu față de cel al milionarilor care se mută în SUA, țara aflată pe locul al doilea.

Potrivit raportului, Emiratele Arabe Unite s-au poziționat ca un „magnet global pentru bogați” datorită impozitului pe venit inexistent, vizelor și stilului de viață luxos.

Acesta este al treilea an consecutiv când Emiratele sunt pe primul loc în topul țărilor care atrag milionari.

Iată primele 10 țări în care se așteaptă să vină cei mai mulţi milionari în 2024, potrivit Henley and Partners.

Emiratele Arabe Unite: +6.700
Statele Unite ale Americii: +3.800
Singapore: +3.500
Canada: +3.200
Australia: +2.500
Italia: +2.200
Elveția: +1.500
Grecia: +1.200
Portugalia: +800
Japonia: +400.

China este țara care ar urma să piardă anul acesta cel mai mare număr de milionari -15.200, cu 10% mai mult decât anul trecut. Regatul Unit este pe locul al doilea, cu 9.500 de milionari care ar urma să părăsească țara.

Iată cele 10 țări sau teritorii care ar urma să piardă anul acesta cel mai mare număr de milionari:

China: -15.200
Marea Britanie: -9.500
India: -4.300
Coreea de Sud: -1.200
Federația Rusă: -1.000
Brazilia: -800
Africa de Sud: -600
Taiwan (Chinese Taipei): -400
Nigeria: -300
Vietnam: -300

SUA rămân țara cu cea mai mare populație totală de milionari, urmate de China. Emiratele Arabe Unite au urcat pe locul 14.

Subiecte în articol: emiratele arabe unite Dubai milionari
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Obțin Marine le Pen și Jordan Bardella majoritatea absolută?