Antena 3 CNN Actualitate Medic, despre valul al treilea al pandemiei COVID: "După 15 martie, vom atinge acel vârf de care ne este teamă"

Medic, despre valul al treilea al pandemiei COVID: "După 15 martie, vom atinge acel vârf de care ne este teamă"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:28 06 Mar 2021 Modificat la 17:29 06 Mar 2021

"Tulpinile mutante au ajuns în România prin mijloacele de transport pe care le folosesc virușii, adică omul. Vectorul este omul, transmiterea se face aerogen, dar el se mișcă odată cu mișcarea populației. 

Emilian Imbri: Tulpinile mutante au ajuns în România prin mijloacele de transport 

Noi suntem pregătiți pentru un val trei, din fericire valul doi s-a retras ca la un tsunami, mult în ultimele 3-4 săptămâni și spitalele au respirat puțin. Locuri libere au fost, în spitalul Babeș, acum 2-3 săptămâni erau peste 200 de locuri de libere. 

Acum se întoarce valul. Probabil că vom fi liniștiți până când vom atinge maximul pe care l-am avut acum 2 sau 3 luni, adică un vârf în care totul era plin. Până atunci spunem noi că putem rezista, dacă depășim acea cotă sigur că presiunea va produce spărturi", a declarat medicul Emilian Imbri, sâmbătă, potrivit b1.ro.

În plus, medicul infecţionist atenţionează că virusul SARS CoV-2 va deveni "o infecție obișnuită", astfel încât probabil că oamenii se vor vaccina în fiecare an.

Dr. Imbri: Imediat după 15 martie și în aprilie vom atinge acel vârf de care ne este teamă

"În timp, SARS CoV-2, acest virus, va deveni o infecție obișnuită, banală, an de an ne vom vaccina probabil, nu va mai fi o pandemie, va fi o boală care se alătură șirului de boli, pe care, în funcție de cât suntem de prudenți, o vom face sau nu. 

Din ce se prefigurează, imediat după 15 martie și în aprilie vom atinge acel vârf de care ne este teamă și dacă nu vom răspunde la ceea ce ni se va cere să facem și vom avea niște discuții nelalocul loc despre drepturile fiecărei persoane, atunci lucrurile se vor prelungi până spre toamnă, cum spun specialiștii, odată cu vaccinarea a peste 70% din populația țării. 

Asta se va întâmpla sigur spre iarnă. Probabil că anul acesta încă vom avea o vară destul de precaută în comportament, zic eu", a mai atenţionat dr. Imbri.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole