Emilian Imbri este de părere că medicii ar trebui să fie mai reținuți în declarațiile publice legate de folosirea anumitor medicamente. Invitat la Realitatea Plus, miercuri seară, medicul și-a exprimat părerea despre modul în care dr. Adina Alberts își propagă nonșalant, diverse păreri în spațiul public.
„Cine sunt eu, în definitiv? Un nimeni într-o lume medicală! Mă supun unor reguli pentru că numai așa mă pot proteja pe mine, ca meseriaș, și pe cei pe care îi tratez sau pe care îi îngrijesc.”, a spus medicul Emilian Imbri. În aceeași „linie”, Imbri a întrebat retoric „Cine este doamna doctor Alberts?”.
„Un nimeni în lumea medicală”, a spus el, precizând totodată că Adina Alberts „își permite să vină de denigreze, să aducă semne de întrebare, să inspire teamă, să inducă teamă... Este cumva vreun expert în farmacologie?!”.
Oamenii au golit farmaciile fără să citească prospectul
„Eu nu mi-am permis atât timp cât am fost în activitate să pronunț numele unui medicament. A pronunța numele unui medicament, indiferent că ești manager sau profesor universitar de o anumită specialitate, înseamnă riscul de a induce în populație ideea că acel medicament este singurul care te poate salva și năvala... doar s-a verificat!”, a mai spus Emilian Imbri.
Medicul a amintit de asemenea de un episod prin care a trecut România, în primele luni de pandemie.
„Știți bine ce am pățit în primele luni de pandemie, când au golit farmaciile de un anumit medicament la care nici măcar n-au citit prospectul. Avea multe contraindicații și producea foarte multe tulburări pe activitate cardiacă ș.a.m.d. Ar trebui să fie interzise astfel de ieșiri. Colegiul Medicilor ar trebui să le interzică, în primul rând!”, a concluzionat medicul Emilian Imbri.