Este nevoie, bineînţeles, de mai multe date, însă cele de până în prezent confirmă eficienţa celor două produse farmaceutice. În februarie vor fi disponibile noi date clinice referitoare la procesul de vaccinare.
Până atunci, este foarte probabil că în data de 29 ianuarie Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va autoriza vaccinul produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.
Deocamdată, acest producător farmaceutic cu sediul în Regatul Unit trebuie să îşi rezolve problemele referitoare la calendarul de livrare, în legătură cu care a fost avertizat, luni, de Comisia Europeană.
Uniunea Europeană a cerut AstraZeneca să dirijeze dozele din Marea Britanie în statele membre
Uniunea Europeană a cerut producătorului AstraZeneca să direcționeze dozele din Regatul Unit către statele blocului comunitar, pentru a compensa deficitul de livrări în statele europene anunţat de companie.
În ceea ce priveşte al patrulea vaccin aşteptat în Uniunea Europeană, cel dezvoltat de Johnson and Johnson, acesta este departe de momentul autorizării, aşadar, nu se poate spune, în acest moment, când va ajunge în statele membre, a transmis Sabina Iosub de la Bruxelles, într-o corespondenţă în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire.