Antena 3 CNN Actualitate Profesorul Emanoil Ceauşu se pronunță: ''Ne confruntăm cu un virus perfect!''

Profesorul Emanoil Ceauşu se pronunță: ''Ne confruntăm cu un virus perfect!''

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 23:23 07 Oct 2020 Modificat la 23:23 07 Oct 2020

Radu Tudor a prezentat opinia unuia dintre cei mai apreciați şi cunoscuți medici pe care îi are ţara noastră. Este vorba despre profesorul şi doctorul Emanoil Ceaușu, care a scris despre pandemia de COVID-19 din România.

Acesta a făcut o analiză pe care a numit-o ''7 luni de la primul caz''.

''Ca şi în restul Europei, diminuarea restricţiilor (poate prea devreme şi prea mult) a coincis cu perioada vacanţei de vară şi a concediilor. Pentru o parte a populaţiei, ’’relaxarea’’ a fost totală, cel puţin în perioada concediului, ceea ce a dus la transmiterea accelerată a infecţiei în comunitate în perioada concediului şi după întoarcerea din concediu. Un număr mare dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 în lunile iulie, august și septembrie au fost persoane întoarse din concediu sau contacţi ai acestora.

Începând cu data de 08.07.2020, când s-au înregistrat 535 cazuri, cel mai mare număr de cazuri de la debutul epidemiei la noi, numărul cazurilor a crescut constant şi rapid, depăşind 1000 cazuri/zi în data de 22.07.2020 (1030 cazuri). Din acest moment şi până în prezent numărul de cazuri noi de COVID-19, a fost permanent situat peste 1000 cazuri/zi (cu un număr maxim de cazuri/zi -1767 în data de 23.09.2020) iar în 30 septembrie am atins un număr record de cazuri, 2158.

Pe toată durata epidemiei, media de vârstă a cazurilor diagnosticate s-a situat între 47 și 49 ani iar cea a deceselor între 69 și 70 de ani. Situaţia din România nu este singulară. În multe ţări din Europa s-a înregistrat, începând cu luna iulie, o creştere semnificativă şi continuă a numărului de cazuri la valori care depăşesc, în acest moment, valorile maxime înregistrate pe întreg parcursul pandemiei.

Cât va mai dura actuala pandemie? Greu de anticipat, mai ales că ne confruntăm cu un virus perfect.

Există însă un consens: pandemia se va încheia când o mare parte a populaţiei va deveni imună la SARS-CoV-2. Imunizare obţinută fie prin trecerea prin boală (imunizare naturală de grup), fie prin vaccinare.

Imunizarea naturală înseamnă că cel puţin 60-70% din populaţie să treacă prin infecţia cu virusul SARS-COV-2, iar imunitatea post infecție să fie protectoare şi durabilă. Greu, dacă nu chiar imposibil de obţinut pe termen scurt sau mediu.

 Suedia (unde s-a experimentat acest mod de imunizare) are în prezent o rată de imunizare a populaţiei de numai 15%, Spania şi Marea Britanie de 5%, Italia de 2,5% (7,5% în Lombardia, zona cea mai afectată de infecție). Pe de altă parte, nu se ştie încă cât timp durează anticorpii post infecţie naturală. Un studiu german a evidenţiat dispariţia anticorpilor la 40% din cei infectaţi după 3-6 luni. Pe de altă parte, există un aspect puțin cunoscut, deocamdată, al infecției cu SARS-CoV-2, urmările acesteia pe termen mediu și lung.

Observații recente arată că o parte importantă din foștii bolnavi de COVID-19 dezvoltă ulterior infecției acute un sindrom astenic psihosomatic de lungă durată și/sau complicații pulmonare, cardiace sau vasculare.

Vaccinarea de masă va fi posibilă, probabil, la mijlocul anului viitor în funcție de capacitatea de producție, depozitare și păstrare (pentru unele tipuri de vaccin la -700 C), transport și distribuire a vaccinului, dar și de posibilitățile sistemelor sanitare diferite de la o țară la alta, de a vaccina, în condiții de siguranță, miliarde de oameni.

Conform estimărilor OMS, până la sfârșitul anului viitor vor fi disponibile 2 milarde doze de vaccin (la o populație a globului, de 7,8 miliarde). Un aspect necunoscut în prezent este durata protecției postvaccinale.

Dacă aceasta va fi de scurtă durată (câteva luni de zile) se va impune repetarea vaccinării'', a scris medicul.

Îmtreaga analiză a fost postată pe pagina de Facebook, Colegiul Medicilor din România.

'

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole