Antena 3 CNN Externe Elveția îi promite lui Putin că poate veni la negocierile pentru pacea în Ucraina fără a fi arestat

Elveția îi promite lui Putin că poate veni la negocierile pentru pacea în Ucraina fără a fi arestat

Andreea Ştefan
3 minute de citit Publicat la 21:36 16 Iun 2024 Modificat la 21:40 16 Iun 2024

Viola Amherd, președinta Confederației Elvețiene, l-a asigurat, duminică, pe Vladimir Putin că va putea călători în Elveția pentru a participa la eventuale negocieri pentru pacea în Ucraina fără riscul de a fi arestat, în ciuda mandatului emis de Curtea Penală Internațională.

Mandatul include excepții pentru cazurile de negocieri, a explicat Amherd într-o conferință de presă după reuniune.

După summitul pe care atât Elveția, cât și Ucraina, organizatoarele, l-au considerat un succes datorită numărului mare de lideri care și-au exprimat susținerea pentru cauza ucraineană, președinta țării gazdă a subliniat că Elveția este dispusă să dialogheze și cu alte țări care nu au participat, cum ar fi China.

Ministrul de externe elvețian, Ignazio Cassis, a declarat că Elveția va informa Rusia și alte țări despre rezultatele reuniunii.

În conferința de presă finală, Cassis a menționat, citat de Xinhua, că majoritatea deciziilor luate la conferință nu pot fi implementate fără participarea Rusiei.

El a adăugat că este posibil ca discuțiile privind pacea în Ucraina, găzduite în acest weekend în stațiunea de lux Burgenstock, să continue într-o locație ce nu a fost încă stabilită, dar înainte de alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie, conform Reuters, citat de Agerpres.

Zelenski vrea să vină cu propuneri de pace către Rusia, pentru „a pune cu adevărat capăt războiului”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că îi va transmite Rusiei propuneri de pace, însă după ce vor fi agreate de comunitatea internaţională, relatează AFP.

"Când planul de acţiune va fi pe masă, acceptat de toţi şi transparent pentru oameni, atunci el va fi comunicat reprezentanţilor Rusiei, astfel încât să putem pune cu adevărat capăt războiului", a declarat preşedintele ucrainean, în deschiderea primului summit pentru pace în Ucraina, care se desfăşoară în acest weekend în Elveţia, însă în absența Rusiei, potrivit Agerpres.

Vicepreşedintele american, Kamala Harris, a reiterat, de asemenea, angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Ucraina.

„Dacă lumea nu reacţionează atunci când un agresor îşi invadează vecinul, alţi agresori se vor simţi încurajaţi, fără îndoială", a declarat ea în faţa celor aproximativ o sută de ţări şi organizaţii reunite în Elveţia, pentru a redacta un prim proiect de plan de pace.

Citește și: Volodimir Zelenski se așteaptă să obțină „o pace corectă” la summitul din Elveția

Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin "a avansat o propunere. Dar trebuie spus adevărul: el nu invită la negocieri, el cere capitularea Ucrainei”, a afirmat ea.

Preşedintele kenyan, William Ruto, a salutat faptul că "pentru prima dată ne întâlnim pentru a vorbi despre pacea în Ucraina, mai degrabă decât despre războiul în Ucraina".

Acesta a adăugat că pentru a reuşi să se facă pace este nevoie de o "întâlnire între prieteni şi inamici. Rusia trebuie să fie la masa negocierilor".

De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz a subliniat că "pacea nu înseamnă doar absenţa războiului" şi a respins noţiunea de "realitate nouă" avansată de Kremlin, care ar oficializa controlul Moscovei asupra a 20% din teritoriul ucrainean.

„O încetare a focului imediată, fără negocieri serioase, nu ar aduce decât la un alt conflict îngheţat”, a afirmat el.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că "îngheţarea conflictului" nu este o soluţie, ci "reţeta pentru viitoare războaie de agresiune".

Premierul britanic, Rishi Sunak, a cerut să se „definească principiile unei păci juste şi durabile bazate pe dreptul internaţional şi Carta Naţiunilor Unite”.

„Aceasta este calea de urmat pentru a se ajunge la o încetare permanentă a ostilităţilor”, a spus el.

Kremlinul a declarat, sâmbătă, că Occidentul a reacţionat neconstructiv la propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin privind o nouă arhitectură de securitate şi discuţii de pace cu Ucraina, potrivit Reuters.

„Sunt foarte multe reacţii oficiale de natură neconstructivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Putin a prezentat, vineri, ceea ce a declarat drept condiţiile prealabile ale Rusiei pentru începerea discuţiilor de pace cu Ucraina, afirmând că Moscova va pune capăt războiului doar dacă Kievul va fi de acord să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO şi să-şi retragă trupele din patru regiuni revendicate de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), cereri pe care Kievul le-a respins imediat ca fiind echivalentul unei capitulări.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole