Antena 3 CNN Externe Elon Musk, însoțit de doi bodyguarzi peste tot, chiar și la toaletă, în sediul Twitter. Dezvăluirile unui inginer din companie

Elon Musk, însoțit de doi bodyguarzi peste tot, chiar și la toaletă, în sediul Twitter. Dezvăluirile unui inginer din companie

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 22:48 07 Mar 2023 Modificat la 22:51 07 Mar 2023

Inginerul, care a vorbit cu BBC sub condiția anonimatului, pentru a-și proteja locul de muncă, a spus că bodyguarzii sunt "mari" și "înalți" și arată ca într-un "film de la Hollywood" .

Nu este un lucru neobișnuit ca manageri de top să fie însoțiți de bodyguarzi sau ca unele companii să cheltuiască sume considerabile de bani oferindu-le dispozitive de securitate.

Dar inginerul crede că decizia lui Musk de a se înconjura de gărzi de corp în sediul Twitter din San Francisco sugerează o lipsă de încredere în angajații companiei, scrie Business Insider.

Twitter nu a răspuns solicitării pentru comentarii trimise de Insider.

Citește și: Veste cumplită pentru cei mai bogați oameni ai lumii: raportul Frank Knight este necruțător

La scurt timp după ce a achiziționat Twitter, în octombrie, Musk a concediat mii de angajați ai companiei, ca parte a unei ample eforturi de reducere a costurilor.

Inginerul spune că Musk și-a adus o echipă de ingineri de la Tesla pe care i-a pus apoi să evalueze codul scris de inginerii IT de la Twitter. Peste câteva zile, Musk a început să dea afară oameni, deși verificarea unui astfel de cod durează luni de zile.

Conform lui Musk, prioritățile sale la Twitter sunt să facă această companie profitabilă și să o transforme într-un "campion al libertății de expresie".

Twitter a căzut din nou. Elon Musk: "Platformă fragilă. Problema va fi rezolvată rapid"

O nouă întrerupere a Twitter, luni, 6 martie, a doua în mai puțin de o săptămână. "Această platformă este atât de fragilă", comentează Elon Musk.

"Este posibil ca unele părți ale Twitter să nu funcționeze conform așteptărilor. Am făcut modificări interne care au avut consecințe neintenționate", precizează Twitter.

"Această platformă este atât de fragilă", comentează Elon Musk, asigurând că problema va fi rezolvată rapid.

Utilizatorii Twitter au raportat probleme larg răspândite cu platforma social media, inclusiv probleme cu link-urile care nu funcționează și media nu se afișează.

Potrivit Downdetector, platforma de socializare este în continuare accesibilă pentru majoritatea persoanelor, dar au fost raportate peste 8.000 de incidente.

Downdetector urmărește problemele cu site-urile web prin colectarea rapoartelor din mai multe surse, inclusiv a erorilor transmise de utilizatori.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole