Antena 3 CNN Actualitate A murit Elisabeth Rațiu, soția lui Ion Rațiu

A murit Elisabeth Rațiu, soția lui Ion Rațiu

<1 minut de citit Publicat la 15:48 19 Oct 2016 Modificat la 15:48 19 Oct 2016

Elisabeth Rațiu, soția fostului om politic Ion Rațiu, a murit, anunță contul de Facebook Ratiu Center for Democracy. Elisabeth Pilkington Raţiu, a murit miercuri, 19 octombrie, la Londra, la vârsta de 94 de ani.

Elisabeth Pilkington, o tânără studentă, a fost mutată la Cambridge din cauza războiului și nu ştia nimic despre țara noastră, dar totul s-a schimbat după ce l-a cunoscut pe Ion Rațiu.

Cei doi s-au căsătorit în 1945, o căsnicie care avea să dureze 55 de ani.

"Am fost o fată foarte romantică şi am vrut să am o viaţă interesantă, cu un om interesant. M-am îndrăgostit de un bărbat care a împlinit visele mele şi, într-un fel, Ion a îndeplinit visele pe care nici nu le-am visat. Nu m-am plictisit niciodată lângă el", a declarat Elisabeth în anul 2000, pentru un film documentar despre viaţa lui Ion Raţiu, conform cotidianul.ro.

"Anunțăm cu profundă tristeţe trecerea în neființă a lui Elisabeth Rațiu, soția lui Ion Rațiu. Odihnească-se în pace!"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole