Antena 3 CNN Politică Eliminarea pensiilor speciale, uitată de coaliţia de guvernare

Eliminarea pensiilor speciale, uitată de coaliţia de guvernare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:22 06 Ian 2022 Modificat la 11:22 06 Ian 2022

Potrivit surselor din cele două mari partide din coaliţie, PSD şi PNL, anul acesta nu va fi depus niciun proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale. 

După blocajul din coaliţia de guvernare pe tema certificatului la locul de muncă, al doilea blocaj este înregistrat şi pe discuţiile privind eliminarea pensiilor speciale. Deşi a fost o temă majoră pentru toate partidele, subiectul eliminării pensiilor speciale nu mai este unul de actualitate în coaliţia de guvernare. 

Potrivit surselor din cele două mari partide din coaliţia de guvernare, PSD şi PNL, în 2022 cu siguranţă nu va fi depus niciun proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, acesta rămând pentru anul 2023 sau 2024.

Liderii PSD, PNL şi UDMR au decis să amâne discuţiile pe un asemenea proiect de lege în primul rând din cauza opoziţiei venite din cele trei partide, dar şi din cauză că presupune un risc electoral prea mare. 

Ultimele sondaje de opinie făcute de cele două partide au arătat o respingere a populaţiei în privinţa introducerii certificatului la locul de muncă şi o aversiune faţă de partidele politice şi politicieni. 

Aşa că acea prevedere din programul de guvernare care prevede recalcularea pensiilor ținând cont de condiţiile impuse şi asumate prin PNRR şi cu Comisia Europeană nu va fi discutată prea curând, după ce liderii PNL au făcut din eliminarea pensiilor speciale un subiect central de campanie electorală şi promitea eliminarea lor în primele 30 de zile de guvernare.

Astfel, magistraţii, poliţiştii, diplomaţii, funcţionarii parlamentari, personalul aeronautic şi celelalte categorii de angajaţi care primesc acum pensii speciale vor rămâne cu ele. 

Singura modificare impusă din acest an este cea privind eliminarea facilităţilor de exceptare de la contribuţia asigurărilor sociale de sănătate pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei. 

Astfel, pentru diferenţa de la 4.000 de lei în sus va fi aplicată cota de 10% CASS.

Sigurele pensii speciale eliminate au fost cele ale parlamentarilor, de către fosta coaliţie cu USR, la presiunea acestora. 

Actuala coaliţie a reuşit cu greu să amâne cu un an intrarea în vigoare a pensiilor speciale ale aleşilor locali, primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene, vicepreşedinţi.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole