România a ocupat primul loc în Europa şi s-a clasat între primele 5 ţări din lume la Olimpiada Internaţională de Fizică, elevii români cucerind patru medalii de aur şi una de argint, a informat luni Ministerul Educaţiei Naţionale.
Au luat medalii de aur Anca Drăgulescu, Răzvan Octavian Radu şi Petru Cotruţ (elevi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Andrei Radu (clasa a XI-a, Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu" din Brăila), precizează MEN, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Medalia de argint a fost câştigată de Sebastian Leontică, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Piatra Neamţ.
Potrivit MEN, delegaţia României a fost coordonată de Delia Davidescu (cadru didactic la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală) şi Adrian Dafinei (conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti).
Olimpiada Internaţională de Fizică de anul acesta s-a desfăşurat în Indonezia (Yogyakarta), în perioada 16 - 24 iulie, reunind 424 de concurenţi din 88 de ţări.