Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevii ar putea fi mustraţi de profesori în faţa clasei. Modificările propuse de Ministerul Educaţiei

Elevii ar putea fi mustraţi de profesori în faţa clasei. Modificările propuse de Ministerul Educaţiei

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:56 21 Dec 2022 Modificat la 16:33 21 Dec 2022

Deşi în prezent mustrarea elevilor este complet interzisă, această sancţiune ar putea fi permisă prin modificarea alin. (6) de la art.16, astfel: „Sancţionarea elevilor sub forma mustrării se poate face în faţa colectivului clasei".

Potrivit modificărilor care urmează să fie introduse, sancţiunile ce pot fi aplicate de profesori sunt:

  • a) observaţie individuală;
  • b) mustrare scrisă;
  • c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, a sprijinului financiar Bani de liceuBursa profesională;
  • d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;
  • e) mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar, cu respectarea prevederilor Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;
  • f) scăderea notei la purtare sub 6 cu declararea nepromovabilității anului de studiu respectiv.
  • g) preavizul de exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal;
  • h) exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal.

De asemenea, elevii ar putea fi mutaţi disciplinar la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar.

În plus, elevii care au 20 de absențe nejustificate, la diferite discipline de studiu, ar putea fi mutați la o clasă paralelă, în aceeaşi şcoală.

În cazul actelor de violenţă, elevii care nu se prezintă la şedinţele de consiliere, din cauza refuzului părinţilor, nu vor putea beneficia de ridicarea sancţiunilor.

Referitor la ţinuta şcolară, noile modificări anunţă că "lipsa elementelor de identificare nu poate reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul şcolii, dar poate fi sancționată cu observație sau mustrare scrisă”, citează edupedu.ro.

Ordinul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de joi, din cadrul Comisiei de Dialog Social.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole