Antena 3 CNN Actualitate Social Elevii din Capitală ar putea circula gratuit cu mijloacele de transport în comun

Elevii din Capitală ar putea circula gratuit cu mijloacele de transport în comun

1 minut de citit Publicat la 20:33 07 Dec 2018 Modificat la 20:33 07 Dec 2018

Elevii din București cu vârsta de până la 18 ani ar putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun ale STB, potrivit unui proiect al Primăriei Capitalei ce va fi discutat miercuri, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

„Se acordă gratuitate la transportul public local de călători pentru toți elevii din învățământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituții de învățământ din municipiul București, pe mijloacele de transport public de călători ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza teritorială a Municipiului București”, se arată în proiectul care va fi discutat miercuri, la ședința Consiliului General al Municipiului București.

În proiect, Primăria Municipiului București a ținut să sublinieze că desfășoară o activitate susținută pentru a sprijini prin toate formele legale îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară activitatea de învățământ în Municipiului București, inclusiv atragerea călătorilor tineri către transportul de suprafață și încurajarea utilizării transportului în comun în detrimentul vehiculului personal.

„Elevii din învățământul preuniversitar obligatoriu trebuie să beneficieze de accesul liber la unitățile școlare în care activează. Primăria Municipiului București și operatorul propriu de transport au înregistrat de-a lungul anilor solicitări din partea cetățenilor bucureșteni, cu privire la acordarea transportului gratuit pentru elevii cu vârsta de până la 18 ani. (...) Totuși, un beneficiu acordat prin reglementări legale, mai ales în condițiile în care vorbim de o categorie ce nu are venituri proprii și anume elevii, trebuie promovat și facilitat”, se mai arată în document.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole