Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevii de la Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” au explorat „Poveștile Reginei Maria”, la Art Safari

Elevii de la Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” au explorat „Poveștile Reginei Maria”, la Art Safari

G.A.
1 minut de citit Publicat la 17:13 04 Noi 2024 Modificat la 17:40 04 Noi 2024

Elevii de la LiceulTehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea au explorat universul artistic al Reginei Maria prin intermediul expoziției „Art Safari” din Capitală. Turul a durat 30 de minute, iar, în cadrul acestuia, vizitatorii au putut admira inclusiv picturile realizate de cea mai iubită regină a României, precum și mantia care i-a aparținut.

25 de elevi de la Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea au vizitat expoziția „Poveștile Reginei Maria”, compusă din portrete, fotografii, dar și obiecte personale ale acesteia. Toate fac parte din patrimoniul național și sunt expuse la Art Safari.

„Expoziția Regina Maria este o componentă importantă a acestei ediții. Ea este prezentată mai ales din ipostaza ei de personaj care a promovat și a contribuit la evoluția artei frumoase în spațiul românesc”, a declarat Monica Dumitru, ghid Art Safari. 

„Îmi spuneau copiii când au venit că nu au fost niciodată la acest muzeu, că nu au văzut nicio expoziție cu Regina Maria și că este prima oară. Noi suntem determinați ca noua generație să cunoască această personalitate și rolul pe care l-a avut ea în realizarea României mari ”, a declarat Alexandrina Niță, director, Centrul Județean Conservarea Naturii.

Elevii au mărturisit că au rămas impresionați de expoziție.

„Superbă. În primul rând, pe lângă toate tablourile pe care le-am văzut, îmi place foarte mult ideea, adică ceea ce a vrut să exprime expoziția”, a mărturisit o elevă. 

„Expoziția mi s-a părut absolut superbă. Ador să mă uit la artă, la portrete, la peisaje, la orice e legat de artă”, a declarat o altă elevă.

La finalul expoziției, elevii au avut parte și de un atelier de pictură, iar elevii au fost încântați.

„Mi se pare foarte intersant atelierul și foarte practic, mai ales pentru copiii care vor să încerce în lucruri noi”, a declarat o altă elevă.

„Deși sunt în vacanță au fost foarte încântați să vină, pentru că pentru ei tot ceea ce se întâmplă această expoziție, vizita la muzeu nu reprezintă altceva decât o experiență de învățare”, a declarat Mirela Nica, profesor de pedagogie. 

Evenimentul la care au luat partea elevii Liceului Tehnologic din Buftea a fost organizat de Antena 3 CNN, în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, iar expoziția „Poveștile Reginei Maria” din cadrul Art Safari este deschisă publicului până pe data de 12 decembrie.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole