Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Elevii agresivi, trimiși la psiholog de mână cu părinții, prin lege. Inițiatorii "au uitat" să spună cine plătește

Elevii agresivi, trimiși la psiholog de mână cu părinții, prin lege. Inițiatorii "au uitat" să spună cine plătește

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:30 27 Sep 2023 Modificat la 19:30 27 Sep 2023

Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Camera Deputaților.

Programele speciale de consiliere psihologică sunt organizate de Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului sau de alte instituții de specialitate.

"Este o modificare legislativă pe care o așteptam de foarte multă vreme, pentru ca ne-am confruntat în ultimii ani cu situații în care părintii refuză să își dea acceptul pentru ca minorii să beneficieze de aceasta consiliere psihologica absolut obligatorie în situația în care avem de-a face cu deviații de comportament ale copiilor", spune Iuliana Constantinescu, reprezentant al Federației Părinților.

Însă specialiștii consideră că decizia este una greșită, iar părinților le este luat dreptul de a decide pentru propriul copil.

Citește și: Învățătoare snopită în bătaie de mama vitregă a unui elev, la Satu Mare. Motivul pentru care agresoarea a tăbărât cu pumnii pe femeia de 60 de ani

"Am cunoștință despre aceasta propunere și, din păcate, doar de ieri. Nu am observat o dezbatere publică asupra acestei propuneri, care îi  privește și pe elevi, și pe părinți. Cred că părinții ar trebui să fie nu doar informați, ci și să li se solicite un punct de vedere în legătură cu aceasta propunere legislativă care, practic, le încalcă dreptul la a avea o părere.

Foarte important este sa nu plimbam copilul către aceste servicii, ci serviciile să vină către el. Eu vad astfel de servicii de consiliere mai degrabă în școală, acolo unde copiii petrec suficient de mult timp și le-ar putea avea la îndemâna", declară psihologul Cătălina Surcel.

Inițiatorii proiectului nu au specificat dacă aceste ședințe de consiliere psihologică vor fi plătite de părinți sau de stat, remarcă Antena 3 CNN.

Legea urmează să ajungă pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Între timp, noua lege a Educației impune crearea de comisii anti-bullying în şcoli, din care să facă parte cadre didactice însărcinate să identifice cazurile de violență, să le gestioneze și să sesizeze mai departe autoritățile, dacă este cazul.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole