Directorul unităţii de învăţământ spune că decizia aparţine părinţilor, care, din motive de comoditate, au insistat că elevii să îşi desfăşoare în continuare cursurile în cimitirul satului.
Deşi echipele de control din partea DSP au decis suspendarea cursurilor în cazul unităţii de învăţământ improvizate în cimitirul din sat, copiii, de mână cu părinţii, au venit de dimineaţă la şcoală.
Citiţi şi: Elevii dintr-un sat din Vaslui, mutaţi să înveţe în cimitir: "N-am găsit altă soluţie"
Chiar dacă la doar doi kilometri există o şcoală ce oferă condiţii foarte bune pentru învăţat, iar pentru deplasare va fi pus la dispoziţie un microbuz din partea primăriei, părinţi refuză ca ai lor copii să schimbe unitatea de învăţământ.
În plin scandal pe tema suspendării cursurilor, cadrele didactice spun că ele nu au fost anunţate de vreo schimbare, şi că, până la deciziile finale vor susţine cursurile tot în praznicar.
Conducerea şcolii va ataca în instanţa decizia DSP-ului.
Instituţia de sănătate publică nu a vrut să ofere niciun punct de vedere.