Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevii depun plângere la CNCD pentru a face dreptate celor fără acces la internet

Elevii depun plângere la CNCD pentru a face dreptate celor fără acces la internet

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:25 03 Mai 2020 Modificat la 17:25 03 Mai 2020

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) anunță că vor depune luni o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a face dreptate elevilor fără acces la internet, privați de Ministerul Educației de dreptul constituțional la învățătură.

Elevii consideră că obligativitatea participării la orele online, ținând cont doar de elevii ce dețin un dispozitiv ce se poate conecta la internet, este o dovadă clară a interesului scăzut pe care autoritățile îl acordă problemelor din mediile dezavantajate în care se află sute de mii de elevi.

Asociațiile de elevi din țară au propus întocmirea unei evidențe a numărului de elevi fără acces la internet și demararea unei achiziții directe de dispozitive conectate la internet, astfel încât toți elevii să aibă acces egal la învățătură în această perioadă, dar Ministerul Educației și Cercetării „uită de cei care au nevoie de cel mai mult sprijin. Elevii au ales să își facă singuri dreptate, autoritățile trebuie să își asume faptul că au privat elevii de dreptul la educație!”.

Sursă: Mediafax
Etichete: elevi CNCD plangere
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole