De la cer la pământ și sub apă este programul special pregătit de 1 Iunie, de Antena 3 CNN, pentru pentru copiii din Craiova.
Timp de două zile, cei mici pot lua parte la o serie de ateliere creative, activități educative și interactive, care îi vor antrena să-și dezvolte abilitățile artistice, imaginația, gândirea critică și să descopere știința cu alți ochi.
Citeşte şi: Tabăra de Genii revine la Craiova | Proiect marca România Inteligentă
După succesul de anul trecut, Tabăra de Genii revine în Bănie, în parteneriat cu Primăria Craiova.
400 de copii vor fi premiaţi, astăzi, pentru rezultatele extraordinare obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale.
"Este ziua oraşului. Împlinim 548 de ani de la prima atestare documentară. Desigur, oraşul Craiova este mult mai vechi, dar atunci a fos prima atestare documentară şi astăzi premiem olimpicii. Pentru că este Ziua Copilului nu puteam să nu ne gândim decât la copii şi am făcut un efort cu Consiliul Local astfel încât să poată să primească o sumă de bani toţi cei care au obţinut premii naţionale şi internaţionale la concursurile şcolare.
Şi nu sunt puţini, şi nu sunt doar ei. Sunt şi profesorii îndrumători pentru că profesorii sunt foarte importanţi să îi călăuzească în viaţă şi sper din toată inima ca toţi aceşti tineri geniali să rămână în oraşul nostru şi mai ales să rămână la universitatea din Craiova.
De la an la an, populaţia şcolară este în creştere. De fiecare dată, ni se cer mai multe imobile pentru sistemul educaţional. Din păcate nu şi la recensământ pentru că, din punctul meu de vedere, a fost foarte prost organizat în toată ţara astfel încât nu arată realitatea din teren.
Sunt 400 de copii, dar sunt aproape o mie de premii pentru că foarte mulţi dintre ei sunt dublu medaliaţi la olimpiadele şcolare, adică nu doar la matematică, poate şi la fizică sau la engleză. Ne bucurăm că de la an la an această cifră creşte. Este mai mare decât a fost anul trecut şi sperăm să fie mai mică decât cea de anul viitor", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.