Antena 3 CNN Actualitate Locale Ce au găsit elevii în mâncarea din programul "Masa Caldă", la Roşia Montană. "Era înflorită"

Ce au găsit elevii în mâncarea din programul "Masa Caldă", la Roşia Montană. "Era înflorită"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:40 06 Mar 2023 Modificat la 13:44 06 Mar 2023

Copiii ar fi găsit pâine cu mucegai, din partea furnizorului care le-a adus mâncarea.

Viceprimarul Vasile Morariu susține că incidentul s-ar fi petrecut luni, a vorbit deja cu furnizorul care este din Abrud, iar acesta i-a spus că el cumpără pâinea, nu o produce.

Pe lângă pâine, elevii au primit și câte un șnițel, în legătură cu care nu au fost probleme, afirmă viceprimarul.

"Domnule N. S., dacă ați fost norocos și ați participat singur, ați și câștigat licitația pentru a aduce hrană caldă la copii. La trei zile după ce ați început, ne aduceți pâinea rămasă de la Crăciun. Azi s-a găsit pâine "înflorită". 

Eu știu că am mai pățit personal cu dumneavoastră, este a doua oară, de aceea am făcut-o public, fiindcă la dumneavoastră văd că este obicei.

Ca reprezentant al autorităților locale nu îmi permit ca copiii să mănânce pâine înflorită. Atâta timp cât v-ați angajat într-o treabă, vă rog frumos să o respectați cum se cuvine!", a transmis Vasile Morariu, pe pagina de Facebook.

Masa caldă pentru elevii din Roșia Montană este furnizată de o societate care administrează și o pensiune în orașul Abrud.

"Referitor la mâncarea pe care o distribuie, gustați-o să vedeți ce gust are. Eu mai bine le bag mâncare în ghiozdan, decât să ajung cu ei pe la spital. 

Fără supărare dar e bătaie de joc, mai ales că se dă la copii", a comentat un părinte la postarea viceprimarului.

Sursa: Facebook/Vasile Morariu

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole