Mai mulți elevi de la Școala Gimnaziala „Ștefan Bârsănescu” din Iași au ajuns acasă cu dureri de cap după ce, în sala de sport, s-ar fi resimțit un miros extrem de puternic și înțepător.
Părinții, îngrijorați, au sunat conducerea școlii care a sunat la numărul de urgență 112.
Pompierii SMURD CBRN (Apărarea chimică, biologică, radiologică și nucleară) s-au deplasat imediat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări se pare că problema nu ar fi pus în pericol sănătatea elevilor.
Potrivit anchetatorilor, substanța care a pătruns în sala de sport ar fi provenit de la niște scăpări de gaze.
„Având în vedere că, acum câteva zile o parte dintre elevi le-au semnalat părinților că simt un disconfort și că au avut dureri de cap, directorul instituției a solicitat intervenția specialiștilor pentru a vedea despre ce este vorba, inclusiv la semnalările părinților. Totul a fost verificat, a fost întocmit proces verbal și a fost analizat cazul de profesioniști. Totul a fost lămurit și nu se pune problema că cineva să fi fost pus în pericol”, au precizat oficialii Inspectoratului Școlar Județean Iași, potrivit bzi.ro.