Elevii ar putea avea oportunitatea să participe gratuit la vizite în muzee, concerte, spectacole și alte evenimente culturale și sportive organizate de instituții publice, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de către deputatul USR Filip Havârneanu.
"Într-o societate tot mai ameninţată de lipsa unor modele, muzeele şi alte medii culturale de învăţare informală trebuie să fie accesibile gratuit elevilor şi să le ofere posibilitatea de ”a se împrieteni” cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, ştiinţă, artă şi alte oportunităţi educaţionale, fără a exista o condiţionare financiară.
În vremurile actuale, în care generaţia tânără şi copiii sunt prizonierii dependenţei de internet sau de jocuri online, muzeele şi instituţiile culturale au obligaţia să îşi lărgească misiunea şi să caute soluţii pentru ca ceea ce au ele de oferit să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viaţa fiecărui elev.
Gratuitatea elevilor la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film, precum și la alte manifestări culturale și sportive este, practic, o investiție în viitorul lor educațional și o șansă acordată societății românești care este pe ultimul loc în Uniunea Europeană ca și consum de cultură" , a scris deputatul USR Filip Havârneanu, pe pagina sa de Facebook.
Proiectul USR modifică Legea învăţământului preuniversitar (198/2023) în sensul stabilirii accesului gratuit pentru elevi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice.
Citește și: Un elev din România, cu media 4,59 primește bursă de merit, după noile modificări ale Legii Educației
Totodată, proiectul prevede să beneficieze de gratuitate şi elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român.
Accesul gratuit pentru elevi reprezintă, practic, o investiţie în viitorul lor educaţional, dar şi o şansă acordată societăţii româneşti, aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de cultură.
60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee sau la filme.
În plus, majoritatea bibliotecilor şcolare sau de cartier, baza de plecare a alfabetizării culturale, s-au închis după Revoluţie, mai spune sursa citată.