Antena 3 CNN Emisiuni Eleva umilită la Evaluarea Națională: 'Mă furnicau foarte tare mâinile, tremuram și nu îmi puteam controla bărbia din cauza stresului'

Eleva umilită la Evaluarea Națională: 'Mă furnicau foarte tare mâinile, tremuram și nu îmi puteam controla bărbia din cauza stresului'

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 23:23 30 Iun 2020 Modificat la 23:23 30 Iun 2020

Cristina este una dintre cele mai bune eleve din școala sa și și-a propus să intre la un liceu de top din Gorj. Proba la Matematică i-a adus însă cele mai mari probleme. 
Imediat ce a aflat nota, fata a fost atât de șocată, încât a suferit o semipareză chiar în curtea școlii. Părinții i-au dat calmante ca să o liniștească. ”Mă furnicau foarte tare mâinile, tremuram și nu îmi puteam controla bărbia din cauza stresului. Știam că nu are cum să fie nota mea, eram foarte sigură pe mine”, a mărturisit tânăra, ai căror părinți spun că au trecut prin zile de chin, până au aflat primit rezultatul corect.

”Am fost nevoit să-mi iau concediu de odihnă și eu și soția, ca să stăm lângă fetiță, ca să o consolăm să nu facă altceva”, a spus tatăl fetei.

După contestație, Cristina a primit nota maximă la Matematică, iar acum are una dintre cele mai mari medii din oraș - 9,90.

Și verișorul Cristinei, care învață la aceeași școală, a trecut prin același stres, după ce lucrarea sa a fost corectată de aceeași comisie. Tot la proba de Matematică a primit, în primă fază, 2,95. După contestație, a fost notat cu 7,90.

Val de contestații la Evaluarea Națională

În total, la Evaluarea Națională au fost depuse, anul acesta, 15.275 de contestații. Foarte mulți copii au trecut examenul după reevaluare și mulți elevi au obținut chiar note de 10. 

”Cum am văzut subiectele la Evaluare, am fost convinsă că o să fac, adică nu era ceva care să mă pună în dificultate. Imediat după examen, l-am sunat pe profesorul de la pregătire și i-am explicat toată lucrarea. Ne așteptam la o notă foarte mare, dar am primit 6. Profesorul de pregătire m-a îndrumat să fac contestație. Am așteptat cinci zile până am văzut rezultatul final. A existat o mare diferență - de la 6 la 10.”, a spus Cristina, la Sinteza Zilei.

Tatăl fetei susține că nu va lua măsuri împotriva profesorilor evaluatori, cel puțin pentru moment, dar speră că autoritățile își vor face datoria. El susține că familia a trecut printr-o mare suferință și nu își dorește ca alți părinți să treacă prin același lucru.

Cristina a mărturisit, în exclusivitate la Antena 3, că își dorește să devină pompier și spune că are suficient curaj să înfrunte riscurile acestei meserii. 

Eleva umilită la Evaluarea Națională: 'Mă furnicau foarte tare mâinile, tremuram și nu îmi puteam controla bărbia din cauza stresului'

Citește mai multe din Emisiuni
» Citește mai multe din Emisiuni
TOP articole