Antena 3 CNN Actualitate Locale O elevă din Alba nu este lăsată de părinţi să meargă la şcoală. Poliţiştii au deschis un dosar penal

O elevă din Alba nu este lăsată de părinţi să meargă la şcoală. Poliţiştii au deschis un dosar penal

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:03 02 Apr 2023 Modificat la 19:12 02 Apr 2023

Fetiţa în vârstă de 10 ani nu a mers deloc la şcoală în acest an şcolar. Profesorii, dar şi reprezentanţii Primăriei au încercat să stea de vorbă cu părinţii şi să îi convingă să lase copilul să meargă la şcoală.

Eleva este în clasa a II-a, însă nu poate promova clasa dacă va lipsi în continuare de la şcoală.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele părinţilor pentru că îşi împiedică fiica să urmeze cursurile obligatorii. Pedeapsa pentru o astfel de faptă este între trei luni şi un an de închisoare, dar şi amendă.

Părinţii au încercat să îşi motiveze gestul spunând că nu au o situaţie materială suficient de bună pentru a o trimite pe copilă la şcoală.

Citeşte şi: "Tu ești al meu, tu vei fi doar al meu". Mama lui Bogdan, tânărul din Alba Iulia care şi-a omorât copilul de un an, rupe tăcerea

Etichete: Teiuş Alba IPJ Alba
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole