Bărbatului i s-a făcut brusc rău, a pus o mână pe catedră şi le-a spus celor din sală: "Vă rog frumos să mă scuzaţi", după care a căzut. Inițial, elevii au crezut că totul face parte dintr-un joc de rol.
Rudolf Țehaniuc, un elev de 16 ani, alături de alți doi colegi, profesori, dar și de personalul medical de la liceu, au salvat viaţa bărbatului.
Foto: bzi
"Rudolf Țehaniuc a intervenit decisiv în prima parte, un copil a mers la cabinet, iar altul a sunat la 112, apoi au intervenit personalul medical și un echipaj SMURD extrem de prompt, l-au stabilizat și l-au însoțit la UPU", a declarat Adriana Martiniuc, directorul adjunct al Colegiului Economic Administrativ Iași, scrie bzi.ro.
Rudolf Țehaniuc: "I s-a făcut brusc rău și imediat am acționat"
"După ce am văzut că dă să cadă pe spate, mi-am dat seama că e pe bune. I s-a făcut brusc rău și imediat am acționat, mi-am dat seama că eu sunt cel mai apt să ajut.
Când a căzut s-a lovit cu spatele de masă, am verificat dacă respiră, dacă mai are puls, respirația deja era precară, așa că am început să-i fac masaj cardiac. Am apucat să-i fac cam 10 apăsări pe piept, de vreo 2-3 ori respirație gură la gură și starea s-a îmbunătățit. Și după ce au venit medicii am rămas să ajut, am ținut capul ridicat pentru că așa se face.
Rudolf Țehaniuc: "Acum ceva timp, mi-am salvat și un prieten de la înec"
Vreau să spun că fiecare a avut rolul lui, au mai fost elevi care au desfăcut cureaua, cămașa, dar colega mea Miruna a mers în școală să anunțe, iar Călin, un alt coleg, a sunat la ambulanță.
Pe lângă ce am învățat la școală, eu am fost, de-a lungul timpului, coordonatorul unei activități de voluntariat. Acum ceva timp, mi-am salvat și un prieten de la înec, am avut încredere în mine, sunt obișnuit cu astfel de întâmplări. După ce am ajuns acasă am dormit foarte mult, eram extenuat", a declarat Rudolf Țehaniuc.
Băiatul visează la o carieră în medicină, părinții săi lucrând în spital.