Antena 3 CNN Actualitate Elev din Hunedoara, strâns de gât de un profesor în timpul unei acțiuni de combatere a violenței în școli

Elev din Hunedoara, strâns de gât de un profesor în timpul unei acțiuni de combatere a violenței în școli

Un elev în vârstă de 16 ani, de la Liceul ”Matei Corvin” din Hunedoara, a sesizat Poliția după ce un profesor l-a strâns de gât, în timpul desfășurării unei acțiuni de combatere a violenței în școli.

de Andreea Ştefan    |   

Incidentul neplăcut s-a produs chiar în timp ce Liceul ”Matei Corvin” găzduia o acțiune despre combaterea violenței în școli, la care participau mai mulți polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe.

”În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că elevul ar fi pătruns într-o altă sală de curs pentru a căuta un prieten, fără a observa prezența profesorului care susținea ora, iar la solicitarea acestuia de a părăsi sala de curs, ar fi avut un comportament neadecvat, fapt care l-a determinat pe profesor să recurgă la forță, pentru a-l scoate din sala de curs”, au transmis reprezentanții Poliției Hunedoara, potrivit Digi24.

În urma incidentului, elevul s-a dus la Unitatea de Primiri Urgențe, unde medicii au constatat că a suferit o contuzie latero-cervicală.

”Astăzi, în jurul orei 11:40, polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară au fost sesizați verbal de către un minor în vârstă de 16 ani, elev al unei unități de învățământ din municipiul Hunedoara cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un profesor al școlii respective. Polițiștii se aflau în curtea unității de învățământ tocmai pentru o desfășurarea unor activități cu caracter preventiv, privind violența în școli.

Oamenii legii au aplanat starea conflictuală și au discutat despre incident cu cei implicați și cu reprezentanții școlii, în vederea identificării unor modalități de a preveni astfel de situații”, a transmis IPJ Hunedoara.

Subiecte în articol: Hunedoara elev agresat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Lista medicamentelor și alimentelor care dau rezultat fals-pozitiv la testul anti-drog