Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Elevul care şi-a atacat cu un cuţit profesoara a fost arestat pentru 30 de zile | Psihoterapeut: "Trăim o epidemie de agresivitate în rândul tinerilor şi doar aşa îi putem ajuta"

Elevul care şi-a atacat cu un cuţit profesoara a fost arestat pentru 30 de zile | Psihoterapeut: "Trăim o epidemie de agresivitate în rândul tinerilor şi doar aşa îi putem ajuta"

Claudia Popovici
4 minute de citit Publicat la 19:28 06 Apr 2023 Modificat la 20:29 06 Apr 2023

Elevul care a atacat o profesoară cu un cuţit într-un liceu din Bucureşti a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

Fără niciun cuvânt. Așa a intrat principalul suspect al tentativei de omor de la Colegiul Național Ion Creangă din Bucureşti, la audieri. Băiatul are 16 ani, iar ieri, spun și colegii și cadrele didactice, și-a atacat profesoara de japoneză care îi anunțase că vor da test, iar toată clasa se răzvrătise. El, dintre toți, avea însă și un plan, spun anchetatorii, subliniind că în momentul în care acționat, elevul era conștient de faptul că s-ar putea produce o crimă.

"Inculpatul a premeditat săvârșirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze și s-a înarmat cu un cuțit", menţionează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Era planul de a ucide pe cineva, pe oricine. Îl măcina din ce în ce mai mult acest gând și împărtășise cu colegii că vrea să facă asta. Ieri, i s-a părut că a găsit și persoana potrivită și momentul.

 ”Ar merita să o omor?”, a scris tânărul pe grupul clasei, cu câteva minute înainte de atac. 

"Din modul în care a acționat, lovind victima cu armă, cu potențial letal, într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acțiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard", menţionează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

După fapta oribilă, băiatul s-a așezat înapoi in bancă. În ciuda faptului că fusese rănită, prima grijă a profesoarei cu doar doi ani de experiență în învățământ a fost să îi liniștească pe elevi. Calmă, și-a acoperit rana cu mâna și le-a spus că nu s-a întâmplat nimic. 

Anchetatorii spun că adolescentul avea deja pregătit cuțitul în rucsac în momentul în care a intrat în curtea unității de învățământ. Nimeni nu l-a controlat. 

Adolescentul a fost audiat azi de procuror în prezența părinților șocați. El, principalul suspect, un băiat extrem de inteligent, cu note foarte bune, a fost detașat la audieri.

Anchetatorii  îi vor face o expertiză psihiatrică. Victima sa, profesoară de japoneză, a supraviețuit.

Psihoterapeut Bianca Pescaru: "Trăim o epidemie de agresivitate în rândul tinerilor"

Întrebată despre acest caz, Bianca Pescaru, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv - comportamental, a explicat ce anume cauzează aceste comportamente distructive şi care sunt posibilele cauze care au condus către astfel de gesturi.

"Trăim o epidemie de agresivitate în rândul tinerilor. Tot mai des au loc incidente violente, în care adolescenții sunt implicați.

Ieri, din păcate, a avut loc un alt astfel de eveniment grav într-un liceu fruntaș din Bucureşti.

Ce cauzează aceste comportamente distructive?

Există mai mulți posibili factori care pot determina comportamentele agresive în rândul adolescenților:

  • Carențe afective precoce determinate de un stil de parenting disfuncțional, de părinți absenți emoțional, de violente exercitate asupra sa de foarte devreme, care duc la o tulburare de identitate.

Când la baza agresivității unui adolescent sunt carențe afective, agresivitatea este "un fel de strigat de ajutor" şi o masca totodată, prin care încearcă să-şi ascundă complexele psihologice interne.

  • Adesea agresivitatea poate fi o reacție la evenimente din mediul înconjurător, poate fi învățată prin observație sau imitație şi cu cât este mai des întărită, cu atât probabilitatea de apariție este mai mare (de exemplu s-a menționat de către colegi ca tânărul respectiv era pasionat de animații japoneze extrem de violente).

Exista situații în care adolescenții își manifestă frustrarea prin agresiune atunci când au învățat din mediul familiar acest mod de răspuns.

  • Un eveniment traumatic cum ar fi moartea sau boala unui membru al familiei, divorțul părinților, un abuz sexual, emoțional, fizic. 

Există cazuri în care adolescentul abuzat nu poate să exprime verbal ce i s-a întâmplat şi se manifestă prin agresiune vis a vis de o altă persoană

  • O problemă de natură medicală cum ar fi leziuni cerebrale, epilepsie, etc, poate fi motivul unor comportamente agresive
  •  Abuz de substanțe: adolescența este perioadă în care multi tineri experimentează consumul de alcool şi alte substanțe interzise. În dependente şi în abuz de substanțe, comportamentele, afectul şi cognițiile sunt afectate, factori ce pot conduce la comportamente agresive;
  •  În spatele comportamentelor agresive a unor adolescenți pot fi diagnostice psihiatrice cum ar fi depresia, tulburarea bipolară, tulburarea de stres posttraumatic, schizofrenia, tulburarea de adaptare, etc.

Expertiza psihiatrică este instrumentul care va arata cel mai concludent motivul care sta în spatele acestui gest regretabil", a spus pentru antena3.ro, Bianca Pescaru - psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv- comportamental.

Violenţa în școlile din România, un fenomen scăpat de sub control. Bilanțul este dramatic

"Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, încă din anul 2018, a inițiat un proiect legislativ care presupune protecția cadrelor didactice, în sensul în care cadrul didactic să beneficieze de aceeași protecție pe care o au polițiștii, astfel încât fapta de violență împotriva angajatului din învățământ și familia acestuia să se consideră a fi ultraj", a spus Cornelia Stavri, Federaţia Spiru Haret.

În anul școlar 2021-2022, în unitățile de învățământ preuniversitar au fost sesizate 2.846 de infracțiuni, spune Poliția Română într-un răspuns oficial.

Ministerul Educației are însă alte date. Raportul privind fenomenul violenței în mediul școlar în anul 2021-2022 arată că la nivel național s-au înregistrat, în această perioadă, 9.741 de acte de violență.

Situația se referă la unitățile de învățământ din toată țara, de la clasele pregătitoare la a 12-a.

"În primul rând, sunt generate de o toleranță excesivă, de o legislație extrem de permisivă în ceea ce privește respectarea regulamentului școlar. În al 2-lea rând, faptul că se solicită elevii să nu fie controlați la intrarea în școală", mai spune Cornelia Stavri, Federaţia Spiru Haret.

Anul trecut, imaginile cu polițiștii din Ilfov care le-au cerut elevilor să scoată din ghiozdane obiectele interzise au născut o dezbatere intensă în spațiul public.

În urma dezbaterii, nu s-a schimbat nimic nici pentru profesori, nici pentru elevi.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole