Antena 3 CNN Actualitate Locale Un băiat de 16 ani a pătruns într-un liceu din Craiova cu un cuțit de 28 cm! Tânărul nu era elev al instituției

Un băiat de 16 ani a pătruns într-un liceu din Craiova cu un cuțit de 28 cm! Tânărul nu era elev al instituției

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 11:37 11 Mai 2023 Modificat la 11:38 11 Mai 2023

Jandarmii craioveni au depistat un tânăr, miercuri seara, care a pătruns în incinta unui liceu din Craiova, cu un cuțit tip briceag.

Tânărul, în vârstă de 16 ani, se afla în zona liceului și avea un comportament neadecvat, fapt care a atras atenția jandarmilor din apropiere.

În momentul în care tânărul a pătruns în incinta liceului a fost oprit de jandarmi, care l-au legitimat.

Totodată, i s-a cerut tânărului să prezinte toate bunurile aflate asupra sa, moment în care, acesta a scos din buzunar un cuțit de tip briceag cu lama de inox, cu lungime totală de 27,5 cm.

„Obiectul a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar minorului i s-au întocmit actele de constatare pentru fapta de port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituții publice, urmând a fi înaintate organelor de urmărire penală, pentru continuarea verificărilor”, transmite, joi, Jandarmeria Dolj.

Potrivit Jandarmeriei, tânărul nu era elev al instituției de învățământ unde s-a produs fapta.

Jandarmii reamintesc faptul că purtarea, fără drept, în locuri publice a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, scrie mediafax.ro.

Etichete: Craiova liceu elev
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole