Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea: ”Am sesizat CSM pentru o situație șocantă. Mi s-a respins contestația. Asta a dus la arestarea mea”

Elena Udrea: ”Am sesizat CSM pentru o situație șocantă. Mi s-a respins contestația. Asta a dus la arestarea mea”

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 17:15 13 Iun 2022 Modificat la 17:17 13 Iun 2022

”Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație șocantă, și este posibil și foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația în Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc că doar mie, doar în acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar în toate celelalte dosare aceiași judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!

Mai exact am cerut CSM să verifice dacă în dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua în care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General  și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției dacă va fi pentru admiterea contestației mele și favorabil  respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR.

De asemenea, am cerut să se verifice dacă la acel moment, adică în dimineața zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaților, ea fiind inversată că urmare a schimbării opiniilor a cel puțin 2 judecători, sub presiunea amenințării cu arestarea imediată.
Așa s-ar explică și de ce soluția nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se știa și se aștepta, ci la ora 10:00 a fost anunțată presă și nu acuzații !!! Că se amâna pronunțarea pentru ora 14:00 și că se face ședința publică.

Am cerut CSM să verifice în ce a constat amenințarea, și să facă publice aceste informații.  Evident că cer aplicarea legii asupra celor implicați în această situație.

Citește și: Ce tratament va primi Elena Udrea în Penitenciarul de femei Ploieşti-Târgşorul Nou

Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident că este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte. Pentru că odată ce acești judecători au fost împotriva CCR în cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo să fie împotriva CCR de fiecare dată.

Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalitați care s-a făcut în cazul meu.   

PS:  Poate ne ajută dl. Tolontan cu răspunsul la întrebarea: Cu ce au fost speriați judecătorii ICCJ și de către cine?”, a transmis Elena Udrea într-o postare pe Facebook.

Etichete: Elena Udrea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole