Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea, după audierea la comisia SRI: „Am dat nume de persoane care îmi spuneau să mă potolesc că o să sfârşesc rău”

Elena Udrea, după audierea la comisia SRI: „Am dat nume de persoane care îmi spuneau să mă potolesc că o să sfârşesc rău”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:15 19 Oct 2017 Modificat la 18:15 19 Oct 2017

Fostul ministru Elena Udrea a declarat, joi, că la audierea în Comisia parlamentară de control al activităţii SRI a dat exemple de persoane care veneau din partea lui Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, care îi transmiteau să nu „saboteze anumite acţiuni ale sistemului”, altfel va fi arestată.

„Am dat aici exemple de oameni care veneau şi îmi spuneau direct din partea domnului Coldea că dacă mai continui să spun anumite lucruri mai departe, dacă sabotez anumite acţiuni ale sistemului, divulgându-le preşedintelui sau vorbind public, o să sfârşesc rău, o să sfârşesc arestată. Cred că aceştia vor fi chemaţi în comisie, am dat şi nume de persoane care la vremea aceea veneau şi îmi spuneau: ai grijă, dacă nu te potoleşti, urmează să fii arestată, era în 2013”, a afirmat Udrea, după audierea la comisia SRI.

„Am povestit la cererea celor din comisie de ce cred eu că mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat şi anume pentru că am intrat în conflict direct cu domnul Coldea, cu doamna Kovesi în secundar, domnul Coldea care spunea că sunt o sursă paralelă de informaţii pentru preşedinte, deranjantă”, a adăugat Udrea.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole