Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea, despre Laura Codruţa Kovesi: „Ar fi obligatoriu să fie demisă. Voi face plângere la CSM”

Elena Udrea, despre Laura Codruţa Kovesi: „Ar fi obligatoriu să fie demisă. Voi face plângere la CSM”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:33 06 Iul 2017 Modificat la 09:33 06 Iul 2017

Elena Udrea a declarat joi că „ar fi obligatoriu” ca Laura Codruţa Kovesi să fie demisă, susţinând că şefa DNA „a distrus încrederea” în justiţia din România.

Ar fi obligatoriu să fie demisă. Nu cred că există în lumea asta civilizată şi democratică o situaţie în care un procuror şef în funcţia în care se află doamna Kovesi ar mai rămâne în această funcţie după tot ce s-a aflat despre dânsa. De la minciunile pe care le spune permanent, la relaţiile neprincipiale şi oculte cu clasa politică, oameni de afaceri, până la abuzurile pe care le săvârşeşte în funcţia pe care o ocupă. A distrus pur şi simplu încrederea în justiţia din România. (...) Dacă atunci când vorbesc procurorii din sistem şi demască aceste abuzuri nu se întâmplă nimic, nu mă bucură, mă îngrozeşte ce se întâmplă”, a spus Elena Udrea.

În legătură cu plângerea pe care dorea să o depună la Parchetul General împotriva Laurei Kovesi, Udrea a afirmat că a discutat cu avocatul ei şi acesta i-a spus că instigarea la represiune nedreaptă nu se pedepseşte în Codul penal.

În schimb, Udrea a anunţat că va face o plângere la Consiliul Superior la Magistraturii.

Declaraţia a fost făcută la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se desfăşoară un nou termen în cameră preliminară al dosarului privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole