Elena Udrea a scris un mesaj dur pe pagina sa de socializare, după anunţul DNA privind clasarea în dosarul Microsoft a acuzaţiilor aduse împotriva a șapte foşti miniştri pe motiv că faptele s-au prescris
Udrea vrea ca şefa DNA să răspundă pentru faptul că nu a reuşit să îi trimită în judecată pe toţi cei pe care i-a prezentat drept autori a unui prejudiciu de 67 de milioane de dolari, afirmând că aceasta ar fi comis un abuz în serviciu.
„Cel mai mare dosar de coruptie” cu care se lauda in octombrie 2014 Kovesi a fost doar praf in ochii oamenilor. In special ai naivilor care credeau ori inca mai cred ca DNA se lupta pe bune cu coruptia! In realitate, singurul scop pentru care a aparut acest dosar, vechi de trei ani la data la care a izbucnit scandalul, a fost afectarea scorului meu de la alegerile prezidentiale din 2014. Atunci, cu o saptamana inainte de vot, a fost arestat fostul sot, ceea ce a insemnat o lovitura teribila pentru candidatura mea, care s-a adaugat momentului chemarii mele la DNA, ca martor intr-un dosar oarecare, cu toata presa anuntata de Kovesi calare la intrare pentru a ma filma in prima zi de campanie si, care a fost urmata de un atac si mai puternic, prin aparitia fotografiilor cu mine si Alina Bica la Paris, actiune orchestrata de Coldea. Fotografiile au insemnat o lovitura si mai grea, cu doar trei zile inainte de vot...
Ca dovada ca Microsoft nu ar fi aparut niciodata daca nu l-ar fi folosit impotriva mea, este si faptul ca niciunul din cei implicati nu a mai fost acuzat, judecat, condamnat in afara de Dorin Cocos. Dosarul a stat pe loc pana s-au prescris faptele si s-au pierdut banii declarati pompos de Kovesi “cea mai mare frauda”. La fel ca in cazul Gigina, cand a spus fara nicio jena “o mama trebui sa mai astepte.” Si apoi nu a mai facut nimic cu dosarul mortii tanarui politist!
Pai daca e asa, fapta lui Kovesi nu e abuz in serviciu? Nu ar trebui sa raspunda penal pentru prejudiciul creat prin musamalizarea acestui dosar pana la prescrierea acuzatiilor? Daca mie mi-au dat judecatorii “independenti” de la ICCJ 6 ani pentru ca Bute a boxat in Romania si m-au pus sa platesc meciul acestuia, oare cati ani de puscarie ar trebui sa primeasca Kovesi pentru un prejudiciu de 67 milioane dolari, cert si produs prin acte de coruptie ale acesteia?
BOMBĂ în Dosarul Microsoft! Șapte MINIȘTRI au scăpat fiindcă DNA nu și-a dat seama că faptele sunt prescrise. Prejudiciul e 67.000.000 dolari”, a fost mesajul postat pe Facebook, de Elena Udrea.