Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea are statutul de refugiat în Costa Rica din 21 martie. Cum arată carnetul de refugiat al fostei deputate - FOTO

Elena Udrea are statutul de refugiat în Costa Rica din 21 martie. Cum arată carnetul de refugiat al fostei deputate - FOTO

2 minute de citit Publicat la 18:41 13 Apr 2018 Modificat la 18:41 13 Apr 2018

Update: Antena 3 are dovada că Elena Udrea are statutul de refugiat. O copie a carnetului de refugiat a fost făcută publică.

Știrea inițială: Elena Udrea a confirmat în direct la Antena 3 că are statutul de refugiat. Ea a anunțat că a primit acest statut din 21 martie.

„Magistrații sunt pe varianta „nu” orice este legat de Elena Udrea pentru că culoarul este creat, ordinul este dat și au un singur scop finalizarea. Da, am acest statut, legislația din Costa Rica prevede ca acest statut se dă în doi pași: la momentul solicitării primești un astfel de statut provizoriu pe un an de zile, urmând ca apoi să îl primesc definitiv. Am solicitat acest statut în luna februarie, am fost audiată în martie. Am primit acest statut provizoriu pe 21 martie. (...)Una din opbligații este de a nu părăsi Costa Rica. Țara asta și-a asumat protecția în ceea ce mă privește. Eu nu am vrut să invoc acest statut, pentru că aveam o mulțime de alte probe pe care le puteam administra în acest dosar (...) Motivația pe care eu am oferit-o, am probat-o în fața autorităților din Costa Rica fiind abuzurile care se petrec în România, atât la modul general, o grupare care folosește justiția pentru a-și elimina adversarii, am arătat cazuri concrete, oameni care au fost condamnați doar pentru că au fost adversarii acestui sistem, am arătat cum judecătorii sunt numiți în funcție la solocitarea generalilor SRI. Dar și cazul meu particular: de ce eu afirm că în România îmi sunt încălcate drepturile”, a declarat Elena Udrea în emisiunea Esențial.

Fostul ministru a mai ținut să precizeze că se poate întoarce oricând în România, dar și că nu are nicio proprietate în Costa Rica.

„Eu mă pot întoarce oricând, doar dacă motivele pentru care mi-a fost acordat refugiul dispar. (...)Sunt prostii din România. E mai important să vorbim de lucruri serioase. Nu mi-am luat proprietate aici, nu mi-am deschis companie, m-am preocupat de statut și de proces. Nu am mari cheltuieli. Sunt singură acum. Nu am familia aici. A fost mama de Paște, dar a plecat ieri sau alaltăieri. Sunt o persoană singură care nu are multe ocazii să cheltuie. Trebuie să plătesc o cazare și chirie și mă hrănesc. Alte cheltuieli nu am. Îmi doresc ca lucrurile să se termine acasă și o să ma întorc. Nu îmi pun problema acum sa îmi fac o viața aici. Dacă situația va continua sunt obligată să o facă față de statul Costa Rica”, a mai spus Udrea.

Întrebată cum decurge sarcina, fostul ministru a precizat: „Acum bine. Nici asta nu contează pentru instanță. Se grăbește. Nu a contat că trebuie să stau la pat, că am pierdut unul din copii. Acum e bine. Eu am fost foarte cuminte, am fost la control. Sunt bine, doar ca nu îmi permit sa fiu la fel de activa cum aș vrea. Medicul a fost foarte mulțumit la ultimul control. Mă bucur ca starea de sănătate e bună. Iubitul a fost de Paște și s-a întors în țară”.

 

 

Etichete: Esential Elena Udrea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole