Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv, marţi, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului ministru Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
De asemenea, judecătorii au revocat controlul judiciar şi pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.