Antena 3 CNN Actualitate Social Văduva lui Nelu Ploieşteanu, la judecată cu statul român. "Mă sufoc, mă sufoc", povesteşte femeia chinurile cunoscutului artist. Orban, rugat să intervină, n-a făcut nimic!

Văduva lui Nelu Ploieşteanu, la judecată cu statul român. "Mă sufoc, mă sufoc", povesteşte femeia chinurile cunoscutului artist. Orban, rugat să intervină, n-a făcut nimic!

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 18:19 06 Mai 2021 Modificat la 18:35 06 Mai 2021

Apelul la Orban nu a fost întâmplător: Elena Ploieşteanu spune că artistul se cunoştea bine cu liderul PNL şi că a înregistrat chiar un disc cu acesta, însă materialul audio n-a mai ajuns pe piaţă.

Elena Ploieşteanu: Mi-a zis că nu i-au dat oxigen mobil

"Am vorbit cu el cu cameră, sunau fetele. Spunea că se sufocă, că nu poate să meargă la toaletă, că nu i-au dat un oxigen mobil, că nu are aşa ceva, să stea în pat.

Toate pachetele pe care i le-am trimis, cu medicamente pe care mi-a spus doamna doctor să i le trimit, erau pe jos.

Nu-l ajuta absolut nimeni. Pachetele nu erau pe noptieră, erau pe jos. Fiind patul prea înalt, cu oxigenul la gură, firul acela fiind foarte scurt, se chinuia să îşi ia medicamentele sau ceaiul, să se hidrateze. N-am văzut în mâna lui nicio branulă (...)

Chinul lui Nelu Ploieşteanu, povestit de soţie: "Mă sufoc!"

'Mă sufoc, mă sufoc, mă sufoc', astea erau cuvintele lui (...) Am sunat-o pe doamna doctor şi mi-a spus că nu poate să se echipeze, că are copii acasă şi că, dacă o mai hărţuim, ne face plângere penală.

Când l-am auzit că spune "mă sufoc" mi s-a făcut rău, am căzut jos şi am ajuns la spital (...) 

Doamna doctor a venit şi l-a certat, probabil ca să n-o mai sunăm în permanență pe dânsa (...)

El nu a mâncat, nu a fost hidratat, nu a avut perfuzie în mână, nu a avut absolut nimic. Era foarte speriat şi nu putea respira (...) Domnul Orban (Ludovic Orban, n.r.) nu a făcut absolut nimic.

E fata martoră, care a vorbit, i-a dat mesaje. Îl cunoştea foarte bine. Au făcut un CD. Soţul meu şi orchestra de la Perla. La toate petrecerile pe care le făcea dânsul (Ludovic Orban, n.r.) era soţul meu invitat, îi cânta.

De ce nu a făcut nimic? Măcar în curtea bisericii... De se fie înmormântarea aşa? Pentru ce? Şi, în al doilea rând, nu a fost tratat corespunzător", a declarat Elena Ploieşteanu la Antena 3.

Fiica lui Nelu Ploieşteanu le pregăteşte ceva medicilor de la Floreasca: "O să le cer cât nu pot ei să dea"

La o lună de la decesul lui Nelu Ploieşteanu, fiica şi soţia acestuia îi învinovăţesc pe medicii de la Floreasca pentru faptul că artistul a murit.

Fiica şi soţia cunoscutului intepret spun că medicii spitalului unde Ploieşteanu a fost internat pentru COVID se fac vinovaţi de neglijenţă. Aneta Ploieşteanu, fiica artistului, spune că se va sfătui cu un avocat şi îi va da în judecată pe cei care l-au tratat pe cunoscutul interpret.

"Regret foarte multe că am avut încredere în medici. Am avut foarte mare încredere, mai ales în doctorul Ţincu.

Am avut o încredere imensă, pentru că şi el îmi dădea speranţe şi îmi promitea că o să fie bine. Şi n-am cum să las lucrurile aşa.

Nu mi se pare corect ce s-a întâmplat. A fost o perioadă cu prea mult chin, şi pentru el, şi pentru noi. Au fost trei săptămâni în care tatăl meu a stat acolo.

Dacă ar fi murit acasă, înconjurat de noi, poate nu mai aveam atâtea pe suflet", a spus la Antena 3 Aneta Ploieşteanu, fiica artistului.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole