Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere Risc major în România: Lacurile se transformă în dune de nisip. Elena Mateescu, previziuni meteo pentru următoarea perioadă

Risc major în România: Lacurile se transformă în dune de nisip. Elena Mateescu, previziuni meteo pentru următoarea perioadă

Ioana Mircea
3 minute de citit Publicat la 22:15 05 Apr 2024 Modificat la 22:15 05 Apr 2024

Un lac din județul Olt a secat atât de mult încât în mijlocul lui s-au format cratere adânci. De la an la an, apa scade cu câțiva centimetri, astfel că peștii și viețuitoarele din lac mor pe capete. Specialiștii atrag atenția că lipsa precipitațiilor și a zăpezilor va diminua tot mai rezervele de apă ale țării.

În Ipotești, județul Olt, lacul ce se întindea pe 15 hectare și care era cândva mândria localității s-a transformat într-o baltă de pescuit. De la an la an, peisajul este din ce în ce mai sinistru.

Trăim unul dintre cei mai secetoși ani, spun specialiștii, fapt care se vede și în datele statistice. "Coeficientul de umplere este astăzi de 70%, cu 10% mai puțin ca aceeași perioadă a anului trecut", a declarat Ana Maria Agiu, purtător de Cuvânt Apele Române.

Mai mult de atât, dacă acum două ierni, echivalentul apei în stratul de zăpadă era de 650 de milioane de metri cubi de apă, iarna trecută acesta nu depășea 200 de milioane de metri cubi, adică de trei ori mai puțină apă.

Consecințele sunt îngrijorătoare și pentru agricultură. Sunt deja zone unde culturile de rapiță și chiar și cele de grâu sunt compromise, în lipsa precipitațiilor și a unor sisteme de irigație puse la punct.

Sunt aproape doi ani de când lacul Amara din județul Buzău a dispărut complet. În județul Dolj, aproape de Lunca Dunării poate fi constatat un fenomen înspăimântător. Se extind zonele de deșert. Sunt dune de nisip în sudul județului Dolj și către granița cu județul Olt care devin tot mai ample.

Din fericire s-au făcut mici pași de împădurire, printr-un program al Ministerului Mediului care a reușit să planteze sute de hectare, însă în continuare fenomenul este unul cumplit.

Directorul ANM: "Vorbim de secetă pedologică extinsă"

Elena Mateescu, director ANM, a vorbit în această seară, în direct la Antena 3 CNN, despre acest fenomen și despre cum va fi vremea în următoarea perioadă.

"La acest moment vorbim de secetă pedologică extinsă în Moldova, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, dar și a Olteniei. În județul Buzău vorbim de secetă pedologică puternică, semn că din cauza deficitului de precipitații, de la începutul noului an agricol, 1 septembrie 2023, și cel puțin până la 31 martie când se încheie și perioada de acumulare a apei în sol, din cele șapte luni, în cinci luni, cantitățile de precipitații la nivel național au fost deficitare exceptând luna noiembrie și ușor peste în luna martie", a spus aceasta.

Ne așteptăm în partea de Nord, Nord Vest a țării să cumulăm precipitații dar nu la valori foarte mari care să compenseze aprovizionarea satisfăcătoare și în această parte a țării spre secetă pedologică moderată.

"Precipitațiile vor fi deficitare, temperaturile peste medie"

"Este posibil să continuăm pe un fond de deficit de precipitații așa cum arată și estimările până în jurul datei de 6 mai. În următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi peste medie în general. Precipitațiile vor fi deficitare. O ușoară tendință spre excedent în săptămâna 15-22 aprilie, dar cu siguranță la valori de 10-15 litri pe metru pătrat nu pot compensa deja deficitul acumulat.

Trebuie să menționăm faptul că iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din istoria măsurătorilor meteorologice. Observăm tendința valurilor de căldură mult mai timpuriu și cu o frecvență mai mare", a spus Elena Mateescu.

Ea a precizat că trebuie să remarcăm faptul că începând din anul 2000 în fiecare deceniu, cel puțin patru, cinci ani, în medie, sunt secetoși, la nivelul României, comparativ cu deceniile anterioare, în statistica meteorologică începând din 1900 și până în 2000, când aveam cel mult doi trei ani secetoși pe deceniu.

"Este posibil să înregistrăm noi recorduri. Am încheiat un 2023, cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, o lună februarie, de iarnă, cea mai caldă din istorie", a spus directorul ANM.

Citește mai multe din Exces de putere
» Citește mai multe din Exces de putere
TOP articole