”Va fi o vreme deosebit de călduroasă, chiar caniculară în zonele sudice ale țării. Mâine contăm chiar pe valori de până la 35 de grade Celsius în bună parte din sudul țării, acolo unde și disconfortul termic va fi unul ridicat. Astăzi am înregistrat deja două recorduri ale unor temperaturi maxime zilnice, ca fiind cele mai ridicate valori maxime pentru o zi de 2 0 iunie, la Săcuieni, 34 de grade, față de recordul anterior, 33.8, și iată, în zona de munte, la Vârfu Vlădeasa, 21.2 grade, față de recordul anterior de 20.2 grade, iar la Turda, 33 de grade.
A însemnat egalarea recordului deținut până în prezent de când se fac măsurători meteorologice și această valoare este considerată cea mai călduroasă zi de 20 iunie pentru această stație de până în prezent.
Vreme caniculară în sudul țării
Mâine, așa cum spuneam, vreme călduroasă, caniculară în sudul țării, 35 de grade. De asemenea, miercuri și joi contăm pe valori de până la 33 în partea de vest, sud-vest, chiar și sud a țării, iar sfârșitul de săptămână, mai ales sâmbătă și duminică, din nou, contăm pe valori de 34-35 în bună parte din țară.
Este o vreme mai caldă pentru ultimă decadă a unei luni iunie în țara noastră, dar cred că trebuie să consemnăm în special durata zilelor în care valorile de temperaturi vor depăși 34-35 de grade și cu cât această durată este una mai lungă, mai mult de 3-5 zile consecutivil, cu atât și disconfortul termic va fi unul relativ ridicat.
Cel puțin până la sfârșitul lunii iunie contăm pe o vreme mai caldă pentru că, așa cum arată și estimările pentru următoarele 4 săptămâni, săptămâna 20-27 iunie și chiar 27 iunie 4 iulie, păstrează semnalul unor valori de temperaturi, în medie mai ridicat decât în mod obișnuit pentru aceste intervale și nu în ultimul rând deficitare.
Prognoza meteo pentru vara aceasta
Trebuie să vorbim și de fenomenul de secetă, pentru că, căldura din această perioadă, asociată și cu insuficiența și lipsa precipitațiilor, vor accentua fenomenul de secetă în bună parte din țară, dar mai ales în jumătatea estică, acolo unde seceta este una puternică și chiar extremă. Și putem să confirmăm la acest moment că perioada 1 septembrie 2021 iată, până în prezent, 15 iunie 2022 este a cincea perioadă cea mai secetoasă din istorie a măsurătorilor meteorologice și dacă perioada următoare va fi în continuare, va păstra semnalul unui deficit de precipitații, cu siguranță în zona Moldovei, în Dobrogea sau în cea mai mare parte a Munteniei, dar și în sudul Olteniei sau în vestul Crișanei și al Maramureșului, seceta va putea să aibă efecte asupra agriculturii.
Vor mai fi perioade în care instabilitatea atmosferică să mai fie de interes. Chiar și mâine este posibil în zona montană, local în partea de centru-est, sud, sud-est a țării, nu la cotele pe care le-am avut, pentru că pe măsură ce masa de aer tropical se va instala și va aborda zona țării noastre mai multe zile consecutive, cu siguranță și gradul de instabilitate nu va mai putea fi la fel de accentuat așa cum a fost în prima jumătate a lunii iunie, însă de interes rămân temperaturile ridicate și vreau să menționez faptul că pentru agricultură, maxima unei zile în care să aducă un disconfort termic pentru culturi este de 32 de grade. Iată că, în asociere cu lipsa precipitațiilor mai multe zile consecutive și pe fondul unei secete, deja instalată de multă vreme în zona Moldovei, așa cum menționam în Dobrogea sau în Muntenia, cu siguranță această perioadă va putea fi una dificilă.
Cea mai secetoasă perioadă din istorie în Moldova
În data de 17 iunie, Centru Regional de Climatologie deja a dat un comunicat privind perioada de caniculă de la începutul săptămânii, de la finele săptămânii trecute, din 17 iunie și posibil până la sfârșitul lunii iunie, pe asociată și cu deficitul de precipitații în zona de sud și sud-est a Europei, acolo unde, în aceste condiții, cu siguranță fenomenul de secetă se va putea accentua, iar canicula va putea crea o stare de disconfort termic, pentru că, așa cum menționam, mai multe zile consecutive cu valori de 33-34 sau peste 35 de grade vor determina un disconfort termic relativ ridicat.
Pentru jumătatea de est a țării, lipsa sau insuficiența precipitațiilor cu siguranță va menține și accentua starea de secetă pedologică, mai ales că în Moldova este posibil să consemnăm cea mai secetoasă perioadă din istorie.