Antena 3 CNN Politică Elena Lasconi spune în ce condiții s-ar retrage din cursa prezidențială: „Nicolae Ciucă m-a invitat la cafea”

Elena Lasconi spune în ce condiții s-ar retrage din cursa prezidențială: „Nicolae Ciucă m-a invitat la cafea”

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 17:51 29 Oct 2024 Modificat la 18:15 29 Oct 2024

Elena Lasconi a declarat, marți, că îi propune primarului general Nicușor Dan să aleagă el trei case de sondare, să facă trei sondaje diferite, iar candidatul de dreapta care are cele mai bune rezultate să primească susținerea celorlalți candidați de dreapta la alegerile prezidențiale. Candidata USR a mai afirmat că a dat mâna cu Nicolae Ciucă și că acesta a invitat-o la o cafea.

„Trebuie să fim uniți și să nu ne ținem de orgolii. I-aș propune lui Nicușor Dan să aleagă trei case de sondare, să facem trei sondaje diferite și să se retragă candidatul de dreapta cel mai prost plasat, iar toată dreaptă să se unească. Candidatul care stă cel mai bine să fie cel care candidează, iar ceilalți să vină în spatele lui. Altfel, avem riscul să meargă în turul doi omul rușilor împreună cu domnul Ciolacu”, a afirmat Lasconi.

Lasconi spune că „știe” că Marcel Ciolacu îl susține pe George Simion, astfel că există riscul să îl avem la Cotroceni „pe omul lui Putin”.

„Eu îi datorez existența mea aici lui Nicușor Dan, el a format USR. Da, sună bine independent, dar vedeți foarte bine că e nevoie de majorități peste tot, ca președinte sau ca primar. L-am ales pe el pentru că am încredere în el. E un teren neutru”, spune Lasconi, întrebată de ce îi propune acest lucru primarului general.

Elena Lasconi spune că se va retrage din cursa pentru prezidențiale dacă va fi pe ultimul loc în aceste sondaje.

„Dar să văd sondaje pe bune, cu audit făcut de la început”, a adăugat ea. 

Întrebată dacă a dat mâna cu Nicolae Ciucă în momentul în care s-au văzut, Lasconi a răspuns: „Da, a întins mâna către mine, așa este normal și protocolar, bărbatul este cel care întinde mâna. L-am salutat și apoi a încercat să fie simpatic, dar asta îi iese mai greu. A spus să mergem la o cafea, iar eu i-am spus că nu aș vrea să mă trezesc din nou că îmi spune că nu mai are timp în agendă pentru mine. L-am invitat să mergem la un fast-food, eu nu merg în sediul PNL”.

Lasconi a mai adăugat că „cel mai mare orgoliu îl are cel mai PSD-ist om din PNL, adică domnul Iohannis, iar domnul Ciucă este cel care răspunde la ordine”.

„Eu cu domnul Ciucă nu am vorbit niciodată, iar acum îi era frică să stea lângă bine. Vă dați seama ce bărbați puternici avem în țara asta? A luat plăcuța cu numele lui, trebuia să stea lângă mine, și a mutat-o”, a mai spus Lasconi.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole