Elena Lasconi a lucrat la un post de televiziune foarte important din România, la ProTV. Nu a adunat averi, ci simpatie din partea oamenilor, în localitatea în care a devenit primar, mai exact în Câmpulung.
"Primăria este a oamenilor, nu este a unei persoane. Eu îmi doresc să unesc poporul, începând de la Câmpulung. De 30 de ani se lucrează la dezbinarea noastră. Sper să inspir mai multe femei să intre în politică, pentru că nimeni nu știe mai bine decât o femeie să țină o familie unită", a spus Elena Lasconi.
Totodată ea a precizat că nu s-a gândit să candideze la prezidențiale, dar ar face-o dacă ar știi că prin asta poate să aducă o schimbare în bine.
"Eu nu m-am gândit nici o secundă la chestia asta. Oricum mi se pare că este o pălărie prea mare, dar eu am intrat ca să fac bine pentru țară și dacă aș știi că aș putea să schimb în bine țara, aș face orice, inclusiv aș candida la prezidențiale", a spus politicianul.
Totodată, Elena Lasconi a transmis și un mesaj românilor de 1 decembrie.
"Mesajul meu este să fim uniți și să ne iubim unii pe alții pentru că nimic nu e mai frumos pe lumea asta. Să se ducă mesajul ăsta, departe, peste tot și în România de dincolo de granițe pe care eu o iubesc și jumate din sufletul meu e acolo. Să dea Dumnezeu să fim împreună și să fim uniți, asta îmi doresc. Asta cred că e cel mai important și bineînțeles e foarte important să fim sănătoși și liberi", a transmis Elena Lasconi.