Chiar minorele cu care Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale sunt cele care au exercitat șantajul asupra acestuia, a spus avocatul Alexandru Murărescu.
Potrivit lui Murărescu, șantajul a început în urmă cu doi ani, iar fetele care l-au șantajat pe fostul om de televiziune au pretins că dețin un videoclip incriminator pentru Diaconescu şi l-au amenințat pe acesta că vor da totul în vileag.
"Dan Diaconescu a aflat că fetele erau minore după momentul șantajului", a afirmat avocatul la Antena 3 CNN, adăugând că dosarul conține "o componentă de șantaj veritabilă".
"Este un element îngrozitor de șantaj", a insistat el, refuzând să precizeze dacă Dan Diaconescu a cedat, în cele din urmă, șantajului și le-a plătit pe cele două minore pentru a nu face public videoclipul.
Citește și: Dan Diaconescu vrea ca dosarul să fie mutat la Parchetul General şi să scape de arestul la domiciliu
Murărescu a confirmat, pe de altă parte, că inculpatul din acest dosar nu a depus plângere împotriva minorelor.