Antena 3 CNN Actualitate Ce descoperiseră electricienii care au fost uciși la Onești în apartament

Ce descoperiseră electricienii care au fost uciși la Onești în apartament

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:07 02 Mar 2021 Modificat la 15:07 02 Mar 2021

Chimcomplex nu a mai avut legatură cu familia criminalului de 12 ani, de când compania a câștigat în instanță apartamentul lor, pe care îl pusesera gaj.

”Băieții erau electricieni și s-au dus să repare, să vadă cum este sistemul electric, și să îl repare. Noi, când l-am preluat, era complet vandalizat. Nu avea ferestre, nu avea uși, era totul distrus. 

Ei sunt electricieni autorizați și aveau această misiune, de a verifica instalația și de a o reface, dacă era nevoie”, povestește Georgiana Stavarache, purtător de cuvând Chimcomplex Borzești.

”Noi am fost șocați în toată povestea de ieri”

Întrebată dacă au mai fost primite amenințări din partea bărbatului, aceasta a declarat că nu au existat probleme în toată această perioadă. 

”Noi nu cred că am avut nicio legătură cu această familie din momentul în care noi am devenit proprietari. 

Noi am fost șocați în toată povestea de ieri, am încercat să ne revenim și să fim și alături de restul angajaților, să îi ținem și pe ei la curent, pentru că vă dați seama în ce context a venit toată lumea la serviciu sau în ce condiții a lucrat în schimbul de noapte.

Nu am încă toate detaliile, pentru că este un caz de 12 ani, vă dați seama că toate lucrurile trebuie puse cap la cap”, a mai spus Georgiana Stavarache. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole