Iarna-i grea, caloriferul rece. Din păcate, este o situație de care încă ne lovim, chiar și în 2019. Cu atâtea probleme și avarii la sistemele de termoficare ale orașelor, singura soluție rămâne să ne încălzim singuri, printr-o centrală de apartament. Dacă acum 20-30 de ani, variantele erau relativ puțin, în prezent piața aceasta s-a diversificat destul de mult. Iar prețurile variază și ele de la „prea ieftin”, la „colosal”.
Vorbind totuși despre o investiție pe termen lung, e bine ca prețul să nu dicteze alegerea. Mai ales că suma poate fi împărțită în rate cu ajutorul unui card de cumpărături. Cum ne alegem, prin urmare, centrala proprie?
Centrala electrică
Chiar și în mediul urban, nu toată lumea are acces la gaze. Dar rețeaua electrică este ceva mai bine dezvoltată. Prețul unei centrale electrice este ceva mai ridicat decât al celor pe gaze, dar odată cu el crește și randamentul. Practic, centrala electrică transformă până la 100% din energia consumată în căldură.
Lipsa arderii unui combustibil vine și cu alte avantaje. În primul rând, centrala electrică nu emite zgomote atât de puternice. Este și mai sigură, pentru că nu este supusă riscurilor de explozie și nu emite noxe periculoase pentru mediu. Dacă energia electrică din țara noastră ar fi produsă strict prin metode verzi, o astfel de centrală ți-ar asigura căldură fără niciun fel de emisii.
După atâtea avantaje, ai zice că toți posesorii de centrale pe gaze sunt într-o gravă eroare. Dar trebuie să știi că nu e totul roz sub soarele electric. Întâi și întâi, dacă ai de încălzit un apartament de 50-70 mp, centrala electrică se descurcă decent. Dar cu cât suprafața crește, cu atât scade eficiența. Apoi, energia electrică este ceva mai scumpă decât gazul. Ca să nu mai vorbim că trebuie să ai o instalație electrică solidă, care să susțină un consum mare, fără riscul unor scurcircuituri sau pene de curent.
Centrala pe gaz
Să vorbim și despre alegerea cea mai populară. De ce preferă mai toată lumea încălzirea pe gaz? Așa cum am menționat, gazul este încă varianta mai ieftină. Dar avantajele nu se opresc la bani.
Dacă ai o casă sau un apartament mare, centrala pe gaz este mult mai eficientă. Și mai versatilă. Poți s-o folosești pentru încălzirea prin pardoseală sau cu panouri radiante. Mai mult, dacă instalezi un termostat, poți limita consumul și mai mult. Doar setezi temperatura dorită în casă și centrala are grijă să nu depășească acea temperatură.
Pe de altă parte, în ultima vreme se vorbește tot mai des despre dezavantajele încălzirii pe gaz. În primul rând, exploatarea gazului are efecte adverse puternice asupra mediului înconjurător. Fiecare centrală pe gaz contribuie puternic la poluarea aerului. Un aer care cel mai probabil își croiește drum și spre interiorul casei tale, oricât de lung ar fi burlanul de evacuare. Apoi, cazanul care arde combistibilul prezintă și el riscuri. E nevoie de revizii și verificări periodice pentru a fi sigur că nu ții o bombă cu ceas în casă. Da, este o variantă mai eficientă, dar care necesită și o întreținere mai riguroasă.
Concluzia? Alegerea depinde foarte mult de situația din casa ta. Combustibilul de care dispui, suprafața locuinței, numărul de camere, temperatura pe care vrei s-o obții sunt factorii de luat în calcul în alegerea finală. Cel mai important este să nu faci economii la început. Mai bine mergi pe o centrală de calitate și o plătești în rate printr-un card precum CardAvantaj. Vei dormi mai liniștit și mai confortabil, în special pe timp de iarnă.