Au mai rămas câteva ore până când bătrânul castel Banffy va aduce împreună 200.000 de tineri, în inima Transilvaniei. Români, dar şi străini, sunt aşteptaţi la deja celebrul festival Electric Castle. Localnicii le-au pus la dispoziţie casele şi curţile. Iar anul acesta, festivalul va fi unul eco. De la ambalaje de mâncare, până la sticle de băutură, totul se va recicla.
Timp de 5 zile, zeci de hectare de teren din comuna Bonţida se vor transforma într-un tărâm magic, cu muzică şi culoare. În line-up vor fi Limp Bizkit, Thirty Seconds to Mars, Natasha Digs şi Ugly Austronaut.
Scenele pentru cei 250 de artişti sunt deja montate, la fel şi roata de pe care spectatorii care vor putea urmări festivalul de la înălţime.
În apropierea castelului a fost amenajat un mic sat. Sunt multe case, dar şi o zonă de camping. 17.000 de participanţi vor sta aici, estimează organizatorii, ca să nu piardă nimic din distracţie.
La Electric Castle, organizatorii au lansat şi provocarea sticlei. Pentru fiecare recipient din plastic aruncat în staţiile de colectare selectivă, un leu va ajunge la renovarea castelului. Distracţia în noroi, pentru care festivalul a devenit celebru, s-ar putea să lipsească anul acesta. Va ploua uşor doar sâmbătă.