Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Electoratul de la țară alege ușor: „Votăm cu cine vrea domn primar!”

Electoratul de la țară alege ușor: „Votăm cu cine vrea domn primar!”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:57 12 Dec 2016 Modificat la 16:57 12 Dec 2016

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. La sate s-a votat, cu mic, cu mare, de la primele ore ale dimineții, aproape la fel de mult ca la oraș, chiar dacă experții pariau pe o prezență mai mare în mediul urban, scrie jurnalul.ro

Răsturnarea de situație s-a produs după prânz, când prezența la vot a-nceput să scadă alarmant, iar cea de la orașe să crească.

Explicația pentru acest fenomen e simplă: au rămas foarte puțini oameni la sate. Chiar dacă datele oficiale arată că circa 44% din populația României locuiește în mediul rural, în realitate foarte mulți tineri sunt plecați la muncă, în țară sau în străinătate. Cei care au domiciliul în mediul rural și lucrează în localități îndepărtate nu mai pot vota, iar numărul alegătorilor de la sate a rămas, de fapt, foarte mic.

„Sunt foarte mulți asistați social, iar ei votează întotdeauna cu aceia care le vor asigura banii pentru indemnizații. Așa se votează la sat. Am vorbit cu mai multe femei care mergeau la muncă, la oamenii mai înstăriți din orașele din împrejurimi. Le-am întrebat cu cine votează și mi-au spus toate același lucru: cu cine vrea domn primar. Ce să le mai spui? Așa sunt oamenii”, a explicat pentru jurnalul.ro un jurnalist local din județul Dâmbovița.

Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole