Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Circuitul banilor în dosarul Hidroelectrica. "Era clar că banii o să ajungă unde trebuie"

Circuitul banilor în dosarul Hidroelectrica. "Era clar că banii o să ajungă unde trebuie"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:54 19 Ian 2022 Modificat la 23:25 19 Ian 2022

Toţi au în dosar declaraţii cu numele lor, dar şi cu identitate protejată. Toţi ţintesc să o înfunde pe  Elena Udrea, deşi şpaga de 5 milioane de dolari pe care Udrea ar fi luat-o de la Buzăianu era pentru prelungirea contractelor acestuia pentru energie la preţ ridicol de la Hidroelectrica, lucru care clar nu-l putea face Elena Udrea singură. Era în puterea lui Traian Băsescu.

Cei doi apropiaţi ai lui Buzăianu care sunt martori cheie în dosar au vorbit în declaraţiile lor că Bogdan Buzăianu voia prelungirea contractului Energy Holding cu Hidroelectrica, lucru care s-a şi întâmplat dar care, spun ei, era extrem de important pentru tranzacţia pe care voia să o facă Buzăianu, respectiv să vândă Energy Holding unor afacerişti din Qatar.

Lavinia Elena Ţicu, fost director financiar Energy Holding, a declarat în faţa instanţei:

"În 2010, la sfârşit, am primit de la Bogdan Buzăianu o plasă de care mi-a zis să am grijă, că sunt economiile sale personale şi s-o pun în seif. Era o pungă mai mare de rafie, în dungi, sigilată şi nu am desfăcut-o. Am aflat apoi că erau 2,5 mil. de euro în mai multe valute. Nu ştiu de unde am aflat câţi bani erau acolo, cred că în momentul în care am fost sunată de Buzăianu să predau punga. (...) Cred că l-am sunat pe Buzăianu şi i-am comunicat că am executat ce-mi ceruse. Era clar că banii o să ajungă unde trebuie la doamna Udrea, ca să menţină contractele de Energy Holding cu Hidroelectrica. (...)

Oamenii din Qatar au venit în România, în februarie 2011, iar cu acest prilej au fost organizate vizite la Guvern, ministerul condus de Elena Udrea, BRD şi Banca Naţională, prilej cu care s-a discutat cât de profitabilă este firma Energy Holding şi s-a realizat susţinerea pentru vânzarea companiei".

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută omul de afaceri Bogdan Buzăianu, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari pentru a interveni pe lângă factori de decizie din Ministerul Economiei şi din SC Hidroelectrica SA, pentru menţinerea în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată) a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu Hidroelectrica. 

"Băiatul deştept" din Energie rupe tăcerea în dosarul Elenei Udrea. "O vedeam ca pe Dumnezeu. Era șefa partidului ăluia"

Declarațiile date de Buzăianu la DNA s-au făcut sub identitate protejată, identitate ridicată de instanță în cursul anului 2021. Numele conspirat al lui Buzăianu la DNA a fost "Gelu Alexandru".

Omul de afaceri a vorbit timp de patru ore despre atacurile frontale ale PDL, Traian Băsescu, Emil Boc și Elenei Udrea asupra companiei pe care conducea, Energy Holding, și despre momentele premergătoare și ulterioare livrării unei genți cu 2,5 milioane de euro la sediul PDL din Aleea Modrogan.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole